Cum a trecut Carmen Tănase peste una dintre cele mai grele perioade din viața sa. ”Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis”

28.04.2022, 14:30
Cum a trecut Carmen Tănase peste una dintre cele mai grele perioade din viața sa. ”Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis”
Cum a trecut Carmen Tănase peste una dintre cele mai grele perioade din viața sa. ”Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis”

Actrița Carmen Tănase, în vârstă de 61 de ani, a vorrbit, la o emisiune de televiziune, despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa. În urmă cu trei ani, îndrăgitei vedete i s-a descoperit o tumoră în zona măduvei. ”Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis”, a povestit aceasta la emisiunea respectivă.

Carmen Tănase este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. De-a lungul anilor, acesta și-a cucerit publicul cu rolurile din filme, teatru și televiziune. În plan personal, Carmen Tănase a fost căsătorită cu Victor Parhon, în perioada 1989-2000. Carmen Tănase a jucat rolul Flăcăricăi în serialul de televiziune ”Inimă de țigan”, difuzat de postul de televiziune Pro TV, care s-a bucurat de foarte mare succes la public. De asemenea, vedeta a jucat acest rol și în serialele ”Regina” și ”State de România”.

Carmen Tănase a povestit, la emisiunea ”Vorbește lumea”, de la postul de televiziune Pro TV, cum a trecut peste un mare obstacol din viața sa. În urmă cu trei ani, vedeteu i s-a descoperit o tumoră în zona măduvei.

Cum a trecut Carmen Tănase peste una dintre cele mai grele perioade din viața sa. ”Eu sunt credincioasă și m-am rugat”

“M-am dus să îmi fac analizele că am avut timp, dar era o amorțeală pe picior parcă piciorul ăsta nu era tot al meu. Îl simțeam altfel, diferit, parcă nu era piciorul meu. Uneori îngheța, alteori aveam ace așa în el. Am crezut că e de la problemele pe care le aveam deja, dar la RMN s-a deschis câmpul ăla mai mult. Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis: ”Mai intrați o dată” și mi-au pus un grilaj pe cap”, a povestit Carmen Tănase.


”Domnul doctor de acolo de la RMN mi-a zis: ”Se întâmplă că aveți o tumoră pe măduvă”. Asta se întâmpla acum trei ani.(…) Eu sunt credincioasă și m-am rugat, dar m-am rugat ca atunci când am eu o nevoie. Nu am avut emoții și nu mi-am schimbat stilul de viață după. (…) Totul a fost în regulă după aceea”, a adăugat aceasta.

citește și...