Cum a fost pentru Irina Rimes mutarea în România. ”Am avut momente și în care pot spune că am avut depresia emigrantului”

18.08.2022, 14:35
Cum a fost pentru Irina Rimes mutarea în România. ”Am avut momente și în care pot spune că am avut depresia emigrantului”
Cum a fost pentru Irina Rimes mutarea în România

Cântăreața Irina Rimes, în vârstă de 30 de ani, a explicat cum a fost momentul în care a decis să se mute din Republica Moldova în România. Arrtista a măturisit că nu i-a fost deloc ușor. ”Am avut momente și în care pot spune că am avut depresia emigrantului”, a dezvăluit Irina Rimes în cadrul unui interviu.

Irina Rimes este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, una dintre cele mai cunoscute artiste din industria muzicală.  În plan personal, Irina Rimes a fost căsătorită cu Andi Bănică, dar a ajuns la divorț. În prezent, cântăreața are o relație cu francezul David Goldcher, care activează tot în domeniul muzical.

Despre cum a fost momentul în care a decis să se mute din Republica Moldova în România a povestit Irina Rimes în cadrul unui interviu pentru revista Viva.

Cum a fost pentru Irina Rimes mutarea în România. ”Cu timpul, bineînțeles că mi-am făcut prieteni noi în industrie și totul a devenit din ce în ce mai familiar”

”Nu pot nega că, la început, mi-a fost mai greu. Cu timpul, m-am obișnuit. Am avut momente și în care pot spune că am avut depresia emigrantului, însă, din fericire, am reușit să trec repede peste. Pentru asta am să le mulțumesc colegilor mei moldoveni, care au fost alături de mine și m-au susținut. Cu timpul, bineînțeles că mi-am făcut prieteni noi în industrie și totul a devenit din ce în ce mai familiar. Nu am avut niciodată complexe din cauza accentului, căci până și în ziua de astăzi el nu a avut de suferit. Am dobândit un vocabular mai bogat în limba română, la schimb, și, în general, am văzut și am simțit doar evoluție”, a mărturisit Irina Rimes.

Cântăreața a explicat și cum au reacționat părinții săi în momentul în care ea a decis să se mute în România: ”Părinții mei nu mi-au interzis niciodată nimic. M-au lăsat să fac ce mi-am propus, m-au susținut mereu și au fost alături de mine. Am fost o fire rebelă de când mă știu, așa că nu cred că a fost o surpriză prea mare pentru ei atunci când au văzut ce drum mi-am ales. Nu-mi amintesc să le fi spus exact intențiile mele, cred că pur și simplu au luat lucrurile așa cum au venit și m-au sprijinit în orice aveam să fac”.

citește și...