Cum a ajuns Mircea Badea să lucreze la Antenă. ”Prima dată am crezut că e o glumă”
Mircea Badea, în vârstă de 48 de ani, a povestit cum a primit propunerea de a lucra la Antenă. Prezentatorul de televiziune este prezent pe micile ecrane de foarte mulți ani și a moderat numeroase emisiuni. ”Prima dată am crezut că e o glumă. Ne-am dus la o primă întâlnire care nu s-a concretizat, a mai trecut o lună, poate chiar mai bine, și apoi am plecat de la Tele 7 abc și am venit la Antena 1”, a spus acesta.
Mircea Badea a prezentat, de-a lungul anilor, numeroase emisiun de televiziune, la mai multe posturi TV. Acesta s-a făcut cunoscut alături de Teo Trandafir, după care fiecare a avut propria emisuune.
Despre cum a ajuns să lucreze la Antenă a pocvestit Mircea Badea în cadul unu interviu pentru Antena Stars.
Cum a ajuns Mircea Badea să lucreze la Antenă. ”Am făcut matinal și apoi late night show”
“Prima întâlnire cu Antena mi-o amintesc. Nu îmi aduc aminte bine foarte multe lucruri, dar asta chiar mi-o amintesc. Nu mai știu exact anul, dar eu și Teo eram la Tele 7 abc, făceam matinal și am fost sunați de la Antena. Prima dată am crezut că e o glumă. Ne-am dus la o primă întâlnire care nu s-a concretizat, a mai trecut o lună, poate chiar mai bine, și apoi am plecat de la Tele 7 abc și am venit la Antena 1. Din septembrie 2004 până în zilele noastre și înainte de asta, am fost vreo 5 ani sau 6 ani. Am făcut matinal și apoi late night show. Apoi am plecat vreo trrei ani și m-am întors”, a declarat Mircea Badea, potrivt spynews.ro.
”Am făcut miliarde de bâlbe. Unele sunt amendabile de CNA.. Au fost atât de multe, nu am făcut decât emisiuni în direct, ore, pe zi. S-au întâmplat. Tot ce se putea întâmpla s-a întâmplat, de mai multe ori”, a mai spus acesta.
Ce a spus Carmen Brumă despre relația cu Mircea Badea
Carmen Brumă este cunoscută publicului din România din postura de asistentă și prezentatoare de televiziune. Vedeta formează un cuplu cu prezentatorul de televiziune Mircea Badea. Cei doi au împreună un băiețel, Vlad. Deși formează un cuplu de foarte mulți ani, Carmen Brumă și Mircea Badea nu au ajuns în fața altarului. Carmen Brumă a fost invitată la podcastul ”Te ascult”, realizat de Ilinca Vandici, unde a făcut numeroase declarații despre relația cu Mircea Badea. ”Ne mai și contrazicem, îți dai seama. E absolut normal”, a spus vedeta, potrivit revistei Unica.
Carmen Brrumă a explicat și cum gestionează ea și Mircea Badea mesajele negative din mediul online: „În cazul lui Mircea este mult mai mult decât hate. Mircea s-a luptat cu un sistem, cu un președinte al României, vorbim de o chestie foarte complicată, serioasă, la un nivel mai mare decât comentariile de pe Internet. Am trecut prin situații care m-au călit. Au fost multe perioade tensionate (n.r. când a fost atacată pentru declarațiile prezentatorului TV)”.
„E firesc să suferi la început (n.r. când ești criticat), dar e normal. În meseria asta e foarte important să suporți și această latură. Noi suntem niște exponate, omul poate să vină să spună că nu te place. Poți să duci? Dacă nu, e coadă mare în spate, nu te pune nimeni. De bună voie si nesilită de nimeni m-am băgat în asta. Știam când m-am cuplat cu Mircea cine e, ce face și care sunt riscurile. Nu pot să vin ca o floricică să zic: ”Vai, ce-am pătimit eu din vina lui Mircea””, a mai spus vedeta.
„Mi-a plăcut omul, l-am luat cu tot ce a reprezentat. Sigur că au fost momente dificile, în care mi-a fost și frică pentru siguranța mea și a copilului. Au fost multe mesaje și nu poți să știi până unde se ajunge. Mircea nu se lupta cu oamenii care lăsau mesaje pe net, era vorba de un sistem, de un întreg…”, a încheiat ea.