Cum a ajuns Busu să prezinte știrile meteo la Pro TV și ce salariu încasează lunar
Busu, pe numele său adevărat Florin Busuioc, este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori tv din România. El prezintă vremea la Pro Tv de mai bine de 15 ani, iar în 2010 a fost desemnat de către Societatea Europeană de Meteorologie ca cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa.
Cum a ajuns Busu să prezinte știrile meteo la Pro TV și ce salariu încasează lunar
Cu toate acestea, Florin Busuioc ar încasa un salariu de 3.000 de euro lunar, însă nu se plânge. Prezentatorul tv a făcut dezvăluiri incredibile despre jobul său de la Pro TV. El a povestit cum a ajuns să aibă rolul de prezentator meteo, deși este actor de meserie.
‘Sincer? Eu la Meteo am ajuns pentru că nu mai aveam nimic de lucru. Nu mai exista niciun proiect pentru mine. Că asta e, se mai întâmplă. Mi-am luat concediu fără plată. Eu mă mutasem de la teatru cu carte de muncă în Pro. Şi neavând proiect, mi se plătea pe cartea de muncă ce rămânea, un salariu minimal acolo, nu conta. Şi ca să nu avem o problemă, să trebuiască să plec sau să îi oblig cumva să se gândească „Bă, ce facem cu ăsta?“, le-am zis: „Uite care-i problema, eu îmi iau concediu fără plată, o lună, două, cât e nevoie şi dacă apare ceva între timp, nu-i nicio problemă, reluăm, facem.
A venit cineva care mi-a propus şi am zis de ce nu? Şi din „Cenuşăreasa programelor“, ca să zic aşa, am reuşit să demonstrez că orice faci, dacă faci bine, poate fi de top. Nu contează ce program ai pe mână, nu contează ce ţi s-a dat de făcut, contează doar să faci bine, să te implici suficient şi să-ţi facă mare plăcere să faci asta. Pentru că, dacă consideri tu din start că e o prostie că ţi s-a dat meteo pe mână şi că e aşa, ceva de avarie, nu o să faci niciodată nimic. Tocmai de asta, mie mi s-a părut că încrederea care mi s-a acordat atunci când am primit sarcina asta a fost foarte mare’, a povestit Busu, potrivit Adevărul.
La finalul lui 2018, Florin Busuioc a suferit un stop cardio-respirator în timpul unui spectacol, în Craiova. Din fericire, el a fost salvat la timp, dar a suferit o intervenție în urma căreia i s-a montat un stent la inimă.