Claudia Pătrășcanu, despre Gabi Bădălău: „Toată viața vom fi legați”

16.04.2022, 17:47

Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu ideea despărțirii de Gabi Bădălău. Artista este mult mai liniștită și spune că va merge înainte cu capul sus. Bruneta a dezvăluit că a învățat un lucru extrem de important în urma divorțului.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău bat coridoarele tribunalelor de mai bine de doi ani. Cel mai recent termen al procesului de divorț dintre vedetă și Gabi Bădălău a avut loc pe 31 martie. Cei doi trebuia să se întâlnească la Judecătoria Sectorului 6, dar cântăreața nu s-a putut prezenta.

Artista a fost invitată vineri, 15 aprilie, în emisiunea lui Cătălin Măruță. Solista a mărturisit pentru prima dată că și-a găsit liniștea sufletească, după ce de mai bine de doi ani se află în proces de divorț cu Gabi Bădălău.

Claudia Pătrășcanu  a trecut peste despărțirea de Gabi Bădălău

„Timpul rezolvă absolut tot, dar important este să ai răbdare. Am învățat că trebuie să ne acceptăm viața așa cum este, cu întâmplările care vin și să nu disperăm. Au fost momente, recunosc, când au fost momente de disperare, de teamă și de orice. Un divorț nu este ușor. E foarte greu! Se spune că un divorț e mai greu decât atunci când pierzi pe cineva. Se pare că am trecut peste. Sunt bine, sunt liniștită emoțional și copiii m-au ajutat foarte mult”, a declarat cântăreața la PRO TV.

 

Claudia Pătrășcanu spune că își dorește o relație bună cu Gabi Bădălău și că trebuie să se gândească la viitorul celor doi băieței pe care îi au împreună. Artista spune că a știut că trebuie să divorțeze din momentul în care a simțit că nu mai merge.

”Toată viața vom fi legați”

„Eu i-am lăsat astăzi la tatăl lor. Îmi doresc ca fiecare să realizeze greșelile pe care le-a făcut cu înțelepciune și cu iubire pentru copiii noștri să rămânem în relații bune. Am realizat că toată viața vom fi legați prin acești copii, e normal. Acum pleacă în Grecia, iar eu trebuie să știu ce fac. Trebuie să ținem legătura. Lăsăm trecutul, iar pentru mine e foarte important prezentul, dar și viitorul. Referitor la divorț… m-am acomodat și cu acest lucru. Aștept termenul. E ca și cum m-aș duce… așa cum se duc femeile însărcinate la ecografie, știi că pe data X te-a programat doctorul. Deja a devenit o obișnuință. Am vrut să divorțez din primul moment, când am simțit că nu mai merge, dar uite că au trecut doi ani și jumătate”, a spus Claudia.

citește și...