Cine i-a luat locul lui Emily Burghelea la ‘Acces direct’! Mirela Vaida a prezentat-o pe noua asistentă
În ediția de miercuri seară, 1 iulie, a emisiunii ‘Acces direct’, Mirela Vaida a prezentat-o pe noua asistentă a show-ului de la Antena 1. Tânăra este una dintre cele mai cunoscute soliste de muzică populară din România și i-a cucerit destul de rapid pe fanii emisiunii.
După plecarea fulgerătoare a lui Emily Burghelea, în urma scandalului cu Vulpița și Viorel, toată lumea se întreba cine va ocupa locul său. Ei bine, misterul a fost elucidat.
Emisiunea ‘Acces direct’ are o nouă asistentă
Cosmina Adam este noua asistentă a emisiunii ‘Acces direct’. Pe pagina ei de Instagram, bruneta a publicat deja o fotografie din platoul reality show-ului și un mesaj emoționant.
‘Dragii mei,începând de astăzi pot spune ca traiectoria vieții s-a schimbat,cum nici nu mi-am putut închipui. Visurile mele devin realitate,sunt asistenta emisiunii Acces direct și reporter special.Nu va puteți închipui cat de fericitaaaaa sunt și ce simt eu acum! Multumesc celor ce s-au gândit la mine! ♥️’, a scris Cosmina Adam pe Instagram.
Emily Burghelea a ales să își dea demisia de la Antena 1, după ce a provocat un scandal imens chiar în platoul emisiunii ‘Acces direct’. Tânăra a răbufnit și a mărturisit că s-a săturat să vadă cum Vulpița este agresată de Viorel, iar de acest lucru știu și producătorii show-ului. Pentru postul de asistentă tv, Emily Burghelea avea un salariu de 3.000 de lei.
‘Eu am plecat de acolo pentru că nu eram de acord să ascund că Veronica este agresată. Nu am plecat pentru bani, am plecat din principiu! Imediat după demisie am primit propuneri să fac diverse materiale care nu au legătură cu subiectul acesta și le voi face însă acum vreau să iau o pauza de care am nevoie.
Sunt extrem de încărcată emoțional. Este greu să lucrezi atâta vreme într-un mediu încărcat cu energie negativă. Nu spun că oamenii de acolo erau așa însă subiectele despre care se discuta în fiecare zi erau de cele mai multe ori tragice. Nu am plecat pentru altă ofertă, mai bună, dar asta nu înseamnă că, pe viitor, nu voi mai lucra în televiziune, poate la un alt post’, a declarat Emily Burghelea.
Emily Burghelea, la cuțite cu Mirela Vaida
Declarațiile tinerei au deranjat-o pe Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii, care i-a răspuns acuzațiilor în mod ironic.
‘Ce s-a întâmplat în căpșorul ei de 21 de ani ea știe, sper să nu regrete. Ce s-a întâmplat cu Emily ieri? De ce a avut această izbucnire. O să vă spună cei doi. Pentru că Emily a făcut ceva ce nu trebuie să facă în acest weekend. Nu e deontologic, nu e profesional. A încălcat niște reguli. Ea și-a pregătit ieșirea din decor aruncând cu mizerie într-o echipă care a iubit-o foarte mult pe această fată. A făcut un gest necugetat și când și-a dat seama că va fi trasă la răspundere, a făcut o scenetă de adio. Pe teatru e foarte bună’, i-a răspuns și Mirela Vaida, în direct, în urmă cu două săptămâni.