Ce vaccin ar alege Alexandru Rafila pentru imunizare

13.02.2021, 13:30
Ce vaccin ar alege Alexandru Rafila pentru imunizare
Ce vaccin ar alege Alexandru Rafila pentru imunizare

Alexandru Rafila a spus cu care dintre cele 3 vaccinuri, Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, s-ar imuniza dacă ar putea alege.

Medicul Alexandru Rafila a declarat, la Digi24, că ar opta pentru AstraZeneca. “Aș alege vaccinul AstraZeneca, deși momentan nu mă încadrez în categoria de vârstă recomandată în România, sub 55 de ani, dar cred că acest lucru se poate schimba până în martie, atunci când mă voi vaccina eu. Chiar dacă are o eficacitate mai mică decât celelalte două, cel puțin așa arată primele studii, cred că este un vaccin suficient pentru cineva care a trecut deja prin boală. Eu am fost deja infectat cu coronavirus. Există studii care arată că la persoanele care au trecut prin boală într-un interval de trei până la șase luni s-ar putea să fie suficientă o singură doză, dar încă nu avem o certitudine în acest sens”, a spus Alexandru Rafila.

În ceea ce privește vaccinarea cu AstraZeneca, imunizarea debutează luni, 15 februarie. Programările au început încă de miercuri, iar în primele ore s-au programat în medie 179 de persoane/minut. Vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca se face la grupa de vârstă 18 – 55 de ani, pentru persoanele eligibile din etapele I și II.

O nouă tranșă de vaccin Pfizer a ajuns sâmbătă în România

Încă un transport de vaccinuri Pfizer a ajuns sâmbătă în România. Este vorba despre 196.560 de doze. Noile doze vor ajunge mai întâi în centrele de depozitare, apoi vor fi distribuite centrelor de vaccinare.

Dozele vor fi distribuite astfel: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 60.840 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov: 24.570 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 21.060 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 24.570 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.060 doze.

Până acum, în România au fost administrate peste 990.000 de doze de vaccin Pfizer, iar cu cele de la Moderna țara noastră depășește un milion, ajungând pe locul 3 în Europa la doze administrate/100 de persoane, potrivit sursei menționate anterior.

citește și...