Ce spune Valeriu Gheorghiță despre un posibil val cinci al pandemiei. ”Nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră”

01.11.2021, 11:52
Ce spune Valeriu Gheorghiță despre un posibil val cinci al pandemiei. ”Nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră”
Ce spune Valeriu Gheorghiță despre un posibil val cinci al pandemiei. ”Nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a făcut noi declarații despre pandemia de coronavirus. Perioada sezonului rece este favorabilă răspândirii COVID-19 și nu este exclusă în următoarele luni apariția unei noi tulpini a coronavirusului, care să fie și mai contagioasă și să genereze un nou val al pandemiei, a afirmat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Întrebat dacă va veni și valul 5 al pandemiei, Valeriu Gheorghiță a declarat, la Digi24, că în aște țări se observă deja o creștere a numărului de cazuri de coronavirus.

„În Marea Britanie este o tendință de creștere a numărului de cazuri și nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie și oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spații închise, vor interacționa din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puțin, iar riscul de infectare evident că va crește, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a spus acesta.

Ce spune Valeriu Gheorghiță despre un posibil val cinci al pandemiei. ”Nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală”

”Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bolii și cât de mult va crește rata de vaccinare, dar problema este dacă suntem iarăși dispuși, ca țară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri și s-o luăm de la capăt”, a completat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârșit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze – și vedem că de obicei au fost asociate – cu o creștere a transmisibilității, care să fie mai contagioasă și care poate să fie asociată și cu scăderea protecției imunității care se obține după vaccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

citește și...