Ce spune Romică Țociu despre relația cu Cornel Palade. ”La noi este ca într-o căsătorie”

04.05.2022, 16:59
Ce spune Romică Țociu despre relația cu Cornel Palade. ”La noi este ca într-o căsătorie”
Ce spune Romică Țociu despre relația cu Cornel Palade. ”La noi este ca într-o căsătorie”

Actorul Romică Țociu, în vârstă de 60 de ani, a vorbit despre colegul și prietenul său, Cornel Palade, în vâstă de 70 de ani, împreună cu care formează de ani de zile unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice. Romică Țociu a explicat de ca, în ultima vreme, cu a mai fost văzut alături de Cornel Palade.

Romică Țociu și Cornel Palade formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din țara noastră. Cei doi încântă publicul cu glumele lor la fiecare apariție pe scenă sau la diverse emisiuni. Cu toate acestea, în ultima vreme, Romică Țociu și Cornel Palade nu au mai apărut împreună.

Romică Țociu a explicat care este motivul, dar a vorbit și despre relația cu totul specială pe care o are cu colegul și prietenul său, Cornel Palade.

Ce spune Romică Țociu despre relația cu Cornel Palade. ”Niciodată și cu nimeni altcineva nu aș putea să fac asta”

”Noi nu am mai fost văzuți de peste doi ani împreună, pentru că a fost pandemie. Iar eu am avut șansa extraordinară de a participa la „Te cunosc de undeva!” două ediții la rând, și de aici au tras oamenii concluziile. Dar nu este așa. La noi este ca într-o căsătorie, până când moartea ne va despărți. Niciodată și cu nimeni altcineva nu aș putea să fac asta, decât cu bunul meu coleg și prieten Cornel Palade. Relația dintre noi este extraordinară, ne sunăm în fiecare zi, ne facem planuri, muncim, mai avem spectacole, mai așteptăm proiecte. Important este că suntem împreună și sănătoși”, a declarat Romică Țociu pentru revista Viva.


”Eu și Cornel ne-am cunoscut la Galați, unde el era deja actor, iar eu venisem la un festival al brigăzilor regionale CFR din România. Era decembrie 89 și Cornel l-a rugat pe un regizor de la București să le pună în scenă la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă Nae Leonard din Galați un spectacol. Cornel voia să lucreze alături de un coleg mai tânăr, iar regizorul a sugerat să meargă împreună până la clubul CFR pentru a vedea „pe unul tare de la Craiova”. Cornel a venit, m-a văzut și m-a plăcut”, a mai spus binecunoscutul actor.

citește și...