Ce planuri are Lucian Viziru. ”Poate că voi putea să mă însor, din nou, cu aceeași femeie, după zece ani”

19.04.2021, 15:29
Ce planuri are Lucian Viziru. ”Poate că voi putea să mă însor, din nou, cu aceeași femeie, după zece ani”
Ce planuri are Lucian Viziru. ”Poate că voi putea să mă însor, din nou, cu aceeași femeie, după zece ani”

Binecunoscutul artist Lucian Viziru a vorbit despre planurile pe care le are.

Lucian Viziru se află în Germania alături de soția sa, Ema, și de fiul lor, Mihai. Lucian Viziru trăiește de șapte ani în Germania. Lucian Viziru a afirmat că vrea să se căsătorească din nou anul acesta. Lucian Viziru și partenera sa de viață, Ema, au avut parte de o nuntă ca în povești, în urmă cu un deceniu. Nașii celor doi au fost antrenorul Marius Lăcătuș și soția sa.

”Nu am mai fost în țară de patru ani, din păcate, sper să reușim să ajungem în august. Ne-am propus să facem și nuntă, că nu am putut să facem anul trecut. Poate ne iese anul acesta și poate că voi putea să mă însor, din nou, cu aceeași femeie, după zece ani. Nu știu cum facem noi să rezistăm, dar uite că ne iese”, a declarat Lucian Viziru la o emisiune TV, citat de spynews.ro.

Ce a pățit Lucian Viziru la începuturile sale în televiziune

În România, Lucian Viziru a fost prezentator de televiziune și a jucat în telenovele. Despre începuturile sale în televiziune, la emisiunea ”Poveștiri adevărate”, de la Acasă TV, și-a amintit Lucian Viziru. Acesta a panicat toată echipa înainte de primul live.

”Și acum râd când îmi aduc aminte de prima mea intervenție live de la Poveștiri adevărate. Înainte să ajung prezentator la Acasă TV am dat o probă excelentă. Am citit perfect de pe prompter, am realizat un interviu foarte bun la canapea, așa cum se făcea în timpul emisiunii, motiv pentru care mi s-a oferit jobul. Dar s-a apropiat momentul primului live. Eram atât de emoționat, încât la prima intervenție în direct, în care prezentam subiectele emisiunii ce avea să înceapă după un sfert de oră, m-am bâlbâit atât de tare încât nu s-a înțeles nimic”, a povestit Lucian Viziru pentru protv.ro.

”Toată echipa de producție, care abia aștepta să vadă cum mă descurc la prima intervenție live, a rămas cu gura căscată și s-au panicat cu toții. După câteva secunde aceeași echipă a început un râs isteric, în frunte cu producătorea emisiunii, pe fața căreia se putea citi întrebarea: Ce mama mă-sii fac acum că mai am un sfert de oră până începe emisiunea și ăsta de pe scaun nu e în stare să scoată două vorbe? Nu o să le uit niciodată fețele dinaintea începerii emisiunii propriu-zise. Cu siguranță că e doar în mintea mea, dar parcă văd și acum cum unul se roagă, altul își sună mama să-i spună că o iubește, celălalt își trage două palme și cu toții se uită, fie la monitoare, fie la mine, în speranța că ăla de la Gaz pe Foc să nu-i lase fără job. Până la urmă a ieșit totul foarte bine, ba chiar am reușit o audiență record la prima mea intervenție live în trustul PRO TV, cu mult peste emisiunea fostei mele colege Andreea Esca”, a completat acesta.

citește și...