Ce înseamnă școala pilot și ce vor trebui să facă elevii în următorul an școlar

22.07.2020, 15:20
Ce înseamnă școala pilot și ce vor trebui să facă elevii în următorul an școlar
Ce înseamnă școala pilot și ce vor trebui să facă elevii în următorul an școlar

Zilele trecute, funcționarea școlilor pilot a fost aprobată prin hotărâre de guvern, după cum a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unei dezbateri online.

Astfel, începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități–pilot, experimentale și de aplicație.

Ce este școala pilot

Lista tuturor unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa ca unități-pilot se va aproba până cel târziu la data de 15 august 2020, în așa fel încât părinții elevilor care ar urma să studieze pe un model curricular pilot vor putea lua decizia în cunoștință de cauză, fiind astfel respectată nevoia de predictibilitate a beneficiarilor.

Dar ce sunt, de fapt, școlile pilot? Unitățile de învățământ cu statut de unități-pilot au rolul de a pune în aplicare și de a evalua proiecte de cercetare educațională, noi modele curriculare și de carieră didactică, în vederea fundamentării de politici publice la nivel național. Acest proiect le va da posibilitatea elevilor să își aleagă materiile pe care vor să le studieze la școală.

Ce se va întâmpla în anul școlar 2020-2021

În plus, Ministerul Educației și Cercetării va fi cel care va aproba metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație. Metodologia va avea șapte componente, scrie Digi24. 

Iată comunicatul integral transmis de Ministerul Educației și Cercetării:

‘Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități–pilot, experimentale și de aplicație. Decizia a fost adoptată în ședința Guvernului de joi, 16 iulie, și face posibilă pilotarea politicilor publice cu impact real în domeniul educațional’. 

  • modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea acestui statut;
  • criteriile de selecție;
  • modelele curriculare și de carieră didactică;
  • structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
  • mecanismele de finanțare;
  • mecanismul de monitorizare și evaluare;
  • alte reglementări necesare înființării și funcționării, inclusiv Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație (până la data de 1 august 2020)

Sursa: educatieprivata.ro

citește și...