Ce bunuri au de împărțit Walter și Raluca Zenga, după un mariaj de 15 ani. Au strâns o adevărată avere

08.10.2020, 17:36
Ce bunuri au de împărțit Walter și Raluca Zenga, după un mariaj de 15 ani. Au strâns o adevărată avere
Ce bunuri au de împărțit Walter și Raluca Zenga, după un mariaj de 15 ani. Au strâns o adevărată avere

Walter și Raluca Zenga au ales să se despartă după 15 ani de mariaj! Cel care a confirmat separarea a fost chiar celebrul antrenor. Walter Zenga a dat vina pe mama copiilor săi pentru faptul că au ajuns să se despartă. Au împreună doi copii, Walter Jr. și Samira, care în prezent locuiesc cu mama lor într-un luxos complex din Dubai.

Walter și Raluca Zenga și-au spus adio

Zvonurile despre despărțirea celor doi circulau încă din luna august, însă Raluca Zenga a preferat să declare că totul merge pe minune în căsnicia lor. În realitate, însă, cei doi erau separați încă din 2019, lucru confirmat recent de Walter Zenga.

‘Ceea ce a apărut în ultimele zile în mass-media, cu privire la divorţul familiei Zenga, este adevărat! Nu mi-aş fi dorit ca eu şi soţia mea să ajungem în acest punct, însă viaţa este plină de surprize! Voi confirma acum, aici, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări!

Eu şi soţia mea, Raluca, nu mai formăm un cuplu de ceva timp, din păcate relaţiile dintre noi s-au răcit, atât din cauza distanţei dintre noi, creată şi de jobul meu de antrenor, dar şi pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie! Soţia mea e schimbată radical, a decis să o ia pe un alt drum’, a declarat Walter Zenga pentru Click!

Ce avere au de împărțit

După o relație de 17 ani, Walter și Raluca Zenga au de împărțit multe bunuri. Deși locuiesc în Dubai de aproape 10 ani, cei doi dețin împreună mai multe proprietăți în România și Italia, care depășesc suma de 1 milion de euro.

Cât timp au fost o familie fericită, Walter și Raluca Zenga s-au lăfăit într-o casă luxoasă din Palm Jumeirah, un cartier exclusivist de pe malul mării, care valorează în jur de două milioane de euro, scrie VIVA!

‘Noi încercăm să ne bucurăm cam de tot ce are de oferit Dubaiul, adică ne place și viața cu evenimente, ieșiri, tumultul din nopțile din Dubai, care este foarte ofertant. Dar ne place și să ne retragem pe oaza noastră de pace de pe malul mării.

E suficient să stai aici și ai vedere către mare. Ți se face dor, cobori pe trepte și te plimbi pe plajă. Îmi place foarte mult apropierea asta de natură. Unii spun că e o plajă artificială, dar de unde, eu am aici pescărușii. Ies puțin pe plajă, stau puțin pe plajă, fac exerciții, yoga, mă plimb, puțină activitate fizică, sport, după aceea mă duc să iau copiii, în funcție de activitățile lor, dezvăluia Raluca despre viața din Dubai, pentru Libertatea.

citește și...