Ce ar fi făcut Anda Adam dacă nu ar fi fost cântăreață. ”Este un capitol din viața mea care mă fascinează”

29.12.2020, 16:37
Ce ar fi făcut Anda Adam dacă nu ar fi fost cântăreață. ”Este un capitol din viața mea care mă fascinează”
Ce ar fi făcut Anda Adam dacă nu ar fi fost cântăreață. ”Este un capitol din viața mea care mă fascinează”

Anda Adam a dezvăluit ce carieră ar fi urmat dacă nu ar fi ajuns cântăreață. Vedeta a afirmat că este mare pasionată de tot ce înseamnă tehnologie.

Anda Adam este una dintre cele mai cunoscute artiste din industria muzicală din România. Vedeta a explicat, pentru revista Viva, ce carieră ar fi urmat dacă nu ar fi ajuns cântăreață. Anda Adam a mărturisit că a fost dintotdeauna atrasă de tehnologie.

”Nu m-aș reorienta, sub nicio formă, dacă aș fi acum la 18 ani. Dacă nu aș fi avut talentul de la Dumnezeu, probabil a fi lucrat în IT, ceea ce am studiat în liceu. Este un capitol din viața mea care mă fascinează, îmi place mult tot ceea ce ține de tehnologie. Cred că, dacă nu eram cântăreață, eram hacker (râde)”, a declarat Anda Adam.

Anda Adam e căsătorită și are o fetiță

Anda Adam a făcut declarații, recent, despre relația cu soțul ei, Sorin Andrei Nicolescu, împreună cu care are o fetiță, Evelin. Despre Anda Adam și Sorin Andrei s-a tot zvonit că ar fi la un pas de divorț.

”Suntem bine. Viața mea a fost dintotdeauna motiv de zvonuri. Sunt obișnuită cu acest lucru. Însă, în special, după ce a venit pe lume fetița noastră, Evelin, am devenit imună la acest lucru. De atunci, cel mai important este, pentru mine, ca ea să crească sănătoasă și fericită. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, așa se și întâmplă”, a spus vedeta pentru sursa citată.


Despre Evelin, fiica sa, Anda Adam a afirmat: ”Evelin este un copil extraordinar. Mă simt binecuvântată că sunt mama ei. Este pozitivă, plină de viață, mă regăsesc în ea așa cum eram eu la vârsta ei… Da, seamănă cu mine. Eu am oricum câteva elemente estetice destul de puternice care au fost moștenite de ea într-o mică sau mai mare măsură. Îi place, se pare, și scena, vede ce fac eu. Am cântat la un moment dat împreună, ne place să ne și jucăm așa. Are atitudine, are stofă de artist, însă nu vreau să o influențez. Vreau să aleagă ea ce își dorește să fie când va fi mare. Nu sunt genul acela ce părinte care le impune copiilor ce să facă. Nu sunt de acord cu așa ceva. Poate va dori să lucreze în IT, poate va dori să fie designer, cine știe. Însă momentan văd că e fascinată de cântat și dansat. Vedem ce va urma”.

citește și...