Ce a declarat Ana Porgras după eliminarea lui Sindy de la ”Survivor România”. ”Le rupea în două pe faimoase”
Fosta gimnastă Ana Porgras a comentat pe marginea eliminării lui Sindy din competiția ”Survivor România”, filmată în Republica Dominicxană și transmisă la TV de Kanal D.
Ana Porgras a făcut parte din echipa Faimoșilor de la ”Survivor România”. În data de 4 aprilie 2021, Ana Porgras a fost cea care a părăsit competiția. Fosta gimnastă a vorbit despre eliminarea lui Sindy, concurentă în echipa Războinicilor, de la ”Survivor România”.
„Sindy a ieșit din competiție. Mie, sincer, îmi pare rău de ea. Eu cât am fost în competiție și am concurat cu ea a fost WOW pentru mine. Era super forță pe traseu și chiar alerga pe traseu. Dacă mai avea timp să se refacă, era chiar WOW, le rupea în două pe Faimoase. Mie îmi pare rău de treaba asta, dar ăsta e adevărul”, a spus Ana Porgras despre Sindy, potrivit wowbiz.ro.
Ce a declarat Sindy după ce a fost eliminată de la ”Survivor România”
Sindy a fost eliminată din competiția ”Survivor România” în urma consiliului din data de 2 mai 2021.
După eliminarea din concurs, aceasta a făcut declarații.
„Am avut o presimțire astăzi. Asta este, înseamnă că drumul meu s-a încheiat la Survivor. Sunt bucuroasă că am reușit să ajung până aici, mi-am dorit mult să ajung la această competiție. O să plec cu capul sus. Nu am niciun regret, sunt fericită, nu sunt tristă, nu am nicio problemă. Câștigătorul să fie unul din echipa mea și le urez baftă tuturor. Mi-a plăcut, a fost frumos. Mă duc acasă la ai mei, oricum mă așteaptă. Am primit acel video și au spus că mă așteaptă, au avut și ei o presimțire, pentru că telepatia noastră e foarte puternică. Nimic nu e mai important decât familia pentru mine, mă gândeam că pot să stau mai mult timp departe de familia mea.. Chiar înainte să vin le-am spus părinților că m-aș muta într-un loc exotic, dar aici am realizat că nu a m-aș muta nici măcar din oraș, să nu-i pot îmbrățișa, să vorbim doar la telefon e nimic. O să apreciez totul mult mai mult când ajung acasă”, a declarat Sindy după eliminarea din competiție.