Carmen de la Sălciua este gravidă? Artista și-a pus pe gânduri fanii: „Dacă va fi să ne dea Dumnezeu un copil…”

06.10.2022, 10:45
Carmen de la Sălciua este gravidă? Artista și-a pus pe gânduri fanii: „Dacă va fi să ne dea Dumnezeu un copil…”
Carmen de la Sălciua este gravidă? Artista și-a pus pe gânduri fanii: „Dacă va fi să ne dea Dumnezeu un copil…”

Carmen de la Sălciua trăiește o frumoasă poveste de iubire cu Marian Corcheș, iar cei doi se pare că sunt pregătiți să devină și părinți. Deși solista de muzică de petrecere a primit deja inelul de logodnă, aceștia încă nu s-au căsătorit. Recent, artista a împlinit 34 de ani și a sărbătorit la Muntele Athos. Ce dorință arzătoare și-a pus? 

Carmen de la Sălciua și-a sărbătorit împlinirea a 34 de ani pe Muntele Athos. Alături de ea a fost și iubitul ei, Marian Corcheș, cel care o face fericită și împlinită.

Într-un interviu pentru Antena Stars, interpreta a declarat că și-a pus o dorință specială, speculând astfel ideea că ar fi însărcinată pentru prima dată.

Carmen de la Sălciua va aduce pe lume un copil?

„Mi-am pus o dorință specială, dar, cu siguranță, s-a și îndeplinit dorința pe care mi-am pus-o sau cel puțin este pe cale, sunt demersuri ca să se împlinească dorința asta. S-au întâmplat multe și aș vrea ca și de acum înainte cu viața mea personală să fiu cât se poate de discretă.

Bine, dacă va fi să ne dea Dumnezeu un copil, cu siguranță, nu am cum să fiu discretă și nici nu aș vrea să fiu discretă pentru că este o bucurie, dar celelalte lucruri aș vrea să le țin pentru mine, a spus Carmen de la Sălciua, la Antena Stars.

Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș trebuiau să se căsătorească anul acesta, însă evenimentul a fost amânat. Pe lângă spectacolele pe care le susține artista, cei doi mai dețin și o pensiune de care se ocupă împreună. Cel mai probabil, nunta va avea loc anul viitor.

„Suntem bine, suntem cu foarte multă treabă și cu pensiunea și cu evenimentele și obosiți pentru că am avut destul de multe evenimente. Nu prea avem timp pentru noi. Nunta probabil la anul. Nu mai reușim anul acesta. Într-un an avem timp, dar nu anul acesta. Probabil anul viitor’’, a mai declarat Carmen de la Sălciua pentru Antena Stars.

Iubitul lui Carmen de la Sălciua s-a despărțit cu scandal de fosta soție

Fosta soție a lui lui Marian Corcheș a declarat în repetate rânduri că relația acestuia cu Carmen de la Sălciua ar fi una de fațadă. Femeia mărturisea că fostul ei partener  a vrut să se răzbune pe ea, după ce a aflat că s-a întâlnit cu un bărbat la cafea.

Inițial, Marian Corcheș își dorea să divorțeze de soția sa la notar, dar s-a răzgândit, iar acum vrea să meargă in instanță.

„Nu are nicio dovadă că eu am călcat strâmb. El își dorește divorțul ca să fie cu Carmen. Oricum e liber și își trăiește așa – zisa iubire. Eu nu cred în această poveste de dragoste. El mi-a spus că a vrut să-mi dea lovitura asta pentru a simți și eu ceea ce a simțit și el în acel moment în care eu am ieșit la o cafea cu un băiat, când mi-a scris alt băiat pe facebook, să simt și eu durerea. Nu cred în iubirea lor, clar nu cred, a mai spus Bianca Corcheș.

citește și...