Carantină pentru persoanele nevaccinate în Austria

15.11.2021, 13:03
Carantină pentru persoanele nevaccinate în Austria
Carantină pentru persoanele nevaccinate în Austria

Autoritățile din Austria introduc carantina pentru persoanele nevaccinate începând de luni, acestora fiindu-le permisă părăsirea locuinției doaer pentru anumite activități considerate vitale. Măsura este adoptată pentru perioadă iniţială de 10 zile, şi va afecta circa 2 milioane de oameni.Cei prinşi că nu respectă regulile riscă amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele fizice şi de până la 3.600 de euro pentru companii.

Austria plasează în carantină, începând de luni, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat cancelarul austriac Alexander Schallenberg, transmite Agerpres.

“Situaţia este serioasă. Al patrulea val ne afectează din plin. Acest lucru se întâmplă din cauza variantei Delta (a virusului), dar şi din cauza ratei scăzute de vaccinare”, a spus acesta.

 

Carantină pentru persoanele nevaccinate în Austria. Amenzi pentru cei care nu respectă regulile

Măsura intră în vigoare de azi, pentru o perioadă iniţială de 10 zile, şi va afecta circa 2 milioane de persoane. Potrivit noilor măsuri, persoanele nevaccinate vor putea ieşi din casă doar pentru anumite activităţi considerate vitale – precum cumpărăturile de produse esenţiale, mersul la serviciu, la şcoală sau la medic. Persoanele nevaccinate îşi mai pot părăsi locuinţele pentru o scurtă plimbare sau pentru a se vaccina.

Autorităţile vor efectua controale aleatorii pentru a verifica respectarea măsurilor. Cei prinşi că nu respectă regulile riscă amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele fizice şi de până la 3.600 de euro pentru companii. Aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată cu schema completă împotriva coronavirusului.

FOTO: Hepta

citește și...