Când se vor redeschide restaurantele! Anunț de ultimă oră de la Nelu Tătaru

23.08.2020, 11:30
Când se vor redeschide restaurantele! Anunț de ultimă oră de la Nelu Tătaru
Când se vor redeschide restaurantele! Anunț de ultimă oră de la Nelu Tătaru

Sâmbătă, 22 august, Nelu Tătaru a făcut anunțul mult așteptat de români, după ultimul bilanț oferit de Grupul de Comunicare Strategică. Ministrul Sănătății a detaliat când se vor redeschide restaurantele.

Pentru că vara este pe sfârșite, terasele vor fi închise, așa că sunt așteptate noile măsuri de relaxare în ceea ce privește deschiderea localurilor. Nelu Tătaru a precizat că toate localurile vor fi redeschise până la începerea sezonului rece.

Când vom putea merge la restaurante

‘Sper ca până în sezonul rece să coborâm pe acea pantă descendentă şi să avem deschise restaurantele într-un context de respectare a unor reguli. Suntem pe acea marjă de stabilizare, vom avea o perioadă de dinţi de fierăstrău.

Vedeţi 1189 de cazuri la aproape 23 de mii de teste, vor urma două zile cu probabil un număr mai mic de cazuri pozitive fiindcă vom avea şi un număr mai mic de teste lucrate, dar să vedem şi săptămâna viitoare. Suntem pe o perioadă de stabilizare, dar trebuie să ajutăm şi noi această perioadă dacă vrem într-adevăr să ajungem pe o pantă descendentă’, a afirmat ministrul Sănătăţii, scrie Spynews.ro. 

Ministrul Sănătății a fost pentru prima dată de la începutul pandemiei de coronavirus într-o vizită pe litoralul românesc.

„În general, în toate stațiunile am văzut nereguli. Populația vine, vrea relaxare la mare. Această relaxare trebuie să se desfășoare în anumite condiții. Acești agenți le au de la începutul lunii iunie”, a spus Nelu Tătaru.

Coronavirus continuă să facă ravagii în țară

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1,189 noi cazuri. În total, pe teritoriul României, au fost confirmate 77.544 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Totodată, 3.233 de persoane au decedat.

Potrivit Digi24, 12 județe din România și Capitala au peste 4 cazuri confirmate de coronavirus la 1.000 de locuitori. Între acestea, pe primele trei locuri sunt Suceava, Argeș și Brașov, care au peste 7 cazuri la mia de locuitori, în timp ce Bucureștiul are o rată de 5,02 îmbolnăviri la 1.000 de locuitori, fiind pe locul al șaptelea. La polul opus este județul Satu Mare, cu sub un caz la 1.000 de locuitori.

citește și...