Brigitte Pastramă a dat lovitura: și-a cumpărat casă în Dubai! Cum arată locuința luxoasă a vedetei
Brigitte Pastramă este în culmea fericirii, după ce și-a îndeplinit cel mai mare vis, acela de a-și cumpăra o casă în Dubai. Soția lui Florin Pastramă le-a arătat prietenilor virtuali prima imagine cu locuința pentru care a plătit 400.000 de euro.
Afacerile lui Brigitte Pastramă merg ca pe roate, așa că vedeta își permite orice moft. Recent, ea a anunțat că și-a achiziționat o locuință în Dubai, în valoare de 400.000 de euro. Marele anunț a fost făcut chiar de brunetă pe Instagram, mărturisind că este tare fericită. Zilele trecute, ea a intrat în posesia titlului de proprietate.
Brigitte Pastramă și-a cumpărat casă în Dubai
„Astăzi am primit titlul de proprietate de la casa pe care o să v-o arătăm în curând. Este o casă nouă, în Dubai. Au fost 8-9 zile zbuciumate, dar le-am dus pe toate la bun sfârșit. Felicitări, Brigitte! Ești noua proprietară a unei case în Dubai!”, a anunțat Brigitte Pastramă pe Instagram.
În urmă cu câteva luni, fosta soție a lui Ilie Năstase dezvăluia că locuința din Dubai are două dormitoare și că este situată într-o zonă destul de bună.
„Este o casă cu două dormitoare. Casa din Dubai a costat vreo 400.000 de euro, eu nu am optat pentru o plată în rate, am dat 70% din sumă, urmând ca peste 5 luni să achit și restul de 30%, când primesc cheia și e gata”, explica vedeta.
Bruneta a fost diagnosticată cu trei tumori la sân
În cadrul podcastului „Taclale”, Brigitte Pastramă și-a deschis sufletul și a vorbit din nou despre mariajul eșuat cu Ilie Năstase. Bruneta a dezvăluit că a fost diagnosticată cu trei tumori la sânul drept, în anul 2016.
La vremea respectivă, fostul tenismen nu a crezut-o și i-a spus că minte în legătură cu starea ei de sănătate. Singură și supărată, Brigitte a fost nevoită să meargă la Viena pentru mai multe investigații.
„În 2016 am fost diagnosticată cu trei tumori la sânul drept. A fost un șoc pentru mine. În România s-a spus că aș putea avea cancer. Am fost la Viena. Ilie n-a venit nicio clipă cu mine. Din păcate, căsnicia mea cu Ilie a avut foarte mult de suferit din cauza fostei lui soții. Am avut o căsnicie în trei. Nu mi-e frică să spun lucrul ăsta.