Bogdan Mocanu a răbufnit după ce Andra Voloș a revenit la ‘Puterea dragostei’. Adevăratele motive pentru care a rupt relația cu ea
Zilele trecute, Andra Voloș, fostă concurentă în sezonul 2 ‘Puterea dragostei’, și-a uimit fanii! Șatena s-a întors în Turcia și ar putea rămâne ca și concurentă pe parcursul acestui sezon.
De asemenea, tânăra a mărturisit că încă este supărată pe Jador și el este singurul vinovat pentru despărțirea dintre ea și Bogdan Mocanu, câștigătorul sezonul 1 ‘Puterea dragostei’.
De ce s-au despărțit cei doi
După ce fosta lui parteneră a făcut dezvăluiri incendiare în casa ‘Puterea dragostei’, Bogdan Mocanu nu s-a mai abținut și a dat cărțile pe față. Tânărul a dezvăluit motivele pentru care a pus punct relației cu Andra Voloș.
Câștigătorul primul sezon ‘Puterea dragostei’ s-a săturat să mai fie acuzat că a înșelat-o pe șatenă, așa că a decis să spună adevărul.
‘Dacă am tăcut până acum este pentru că sunt un bărbat foarte discret și nu-mi place să spăl rufele în public, dar deja se depășește o limită. Vreau să clarific că eu cu fata aia din poze nu avem nicio treabă, suntem prieteni, care nu s-au văzut de șase ani’, a mărturisit acesta, într-un live pe pagina lui de Instagram.
Andra Voloș, vinovată de despărțire?
În plus, Bogdan Mocanu a spus că este dezamăgit de Andra. Conform declarațiilor lui, tânăra se întâlnea deseori cu persoane care nu erau pe placul lui.
‘Astea sunt niște zvonuri aruncate, ca să se atragă atenția asupra mea. Probabil Andra era preocupată să pună poze în fundul gol pe Instagram sau să iasă cu fel și fel de terminate și terminați. Sau să-și facă bilet și să se ducă la Istanbul, lucru pe care mi l-a jurat pe toți membrii familiei ei că nu-l va face niciodată și să mă dezamăgească’, a mai spus Bogdan Mocanu.
În urmă cu câteva luni, bruneta le-a detaliat fanilor prin ce momente cumplite a trecut după separarea de Bogdan.
‘Simt nevoia să spun ce am pe suflet. Cred că trebuie să știți adevărul și să încercați să vă puneți în locul meu înainte să mă judecați. Lupul își schimbă blana și năravul ba. Sunt foarte dezamăgită de el, dezamăgită de sentimentele pe care le-am pus în această relație și sper ca el să fie bine și știu că după ce am încercat să ne împăcăm, am tot observat că prietenul lui îl filmează cum bea, își bătea joc. Băi, am vrut să mă omor, îmi treceau tot felul de gânduri prin cap pentru că era singura persoană pe care am iubit-o’, a spus Andra Voloș.