Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Alex Bodi. ”Când am împlinit 2 ani de relație am decis să pun punct”

03.09.2020, 10:21
Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Alex Bodi. ”Când am împlinit 2 ani de relație am decis să pun punct”
Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Alex Bodi. ”Când am împlinit 2 ani de relație am decis să pun punct”

Bianca Drăgușanu a anunțat că a pus punct poveștii de dragoste pe care a trăit-o cu Alex Bodi. Cei doi și-au spus adio.

Povestea de dragoste dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi este o adevărată telenovelă, presărată cu numeroase certuri, împăcări și despărțiri. După o perioadă în care părea că se înțeleg perfect, vedeta și afaceristul au decis să se despartă. Anunțul separării a fost făcut de Bianca Drăgușanu.

Despărțirea a avut loc în data de 1 septembrie, când cei doi au împlinit doi ani de relație.

„Pe 1 septembrie, când am împlinit 2 ani de relație, am decis să pun punct”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru spynews.ro.

„Da, este adevărat. Am decis să pun punct relației mele cu Alex Bodi. Vreau să-i mulțumesc pentru relația frumoasă pe care am avut-o, dar decizia este definitivă. Nu intenționez să mă mai reîntorc la această decizie. Din acest moment aș vrea să nu mai fiu asociată cu niciun fel de acțiune pe care o face Alex Bodi”, a adăugat vedeta.

Care a fost motivul separării

Bianca Drăgușanu a explicat, pentru sursa citată, care a fost motivul pentru care a decis să se despartă de Alex Bodi.

„Îi doresc tot binele din lume, dar am decis să ne despărțim. Sunt din acest moment o femeie liberă, independentă, o femeie pe picioarele ei, o femeie fericită. Nu regret această decizie, așa că, eu consider că așa este mai bine. Am decis să ne despărțim pentru că avem o comunicare defectuoasă”, a dezvăluit ea.

După anunțul despărțirii făcut de Bianca Drăgușanu, Alex Bodi a transmis un mesaj plin de înțelesuri pe o rețea de socializare.

„Când cineva încearcă să te înfurie… doar zâmbește și privește lucrurile pozitive!”, a scris Alex Bodi pe Instagram.

 

Bianca Drăgușanu a devenit celebră după ce a apărut la emisiunea ”Din Dragoste”

În urmă cu peste 15 ani, Bianca Drăgușanu apărea la TV, la emisiunea ”Din dragoste”, moderată de Mircea Radu, unde încerca să cucerească inima primului ei iubit, Mihai.

Prima apariție la televiziune a Biancăi Drăgușanu a fost la emisiunea ”Din Dragoste”, moderată de binecunoscutul Mircea Radu. La acea vreme, Bianca Drăgușanu încerca să-l recâștige pe iubitul ei, Mihai. Chiar dacă acesta a cerut-o atunci în căsătorie, lucrurile nu au mers între ei și au ajuns la despărțire.

De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a avut relații cu Cătălin Botezatu, Adrian Cristea și alții. A fost căsătorită pentru o scurtă perioadă de timp cu prezentatorl de televiziune Victor Slav, împreună cu care are o feiță, Sofia Natalia. Bianca Drăgușanu s-a căsătorit pentru a doua oară cu afaceristul Alex Bodi, de care a divorțat în luna martie a acestui an. Ulterior, cei doi și-au reluat povestea de dragoste, însă acum au ajuns iar la despărțire.

citește și...