Bianca Drăgușanu, atac la Andreea Raicu: „Este o expirată. Invidia ta îmi dă valoare”. De la ce a pornit scandalul

09.12.2021, 18:46

Bianca Drăgușanu tună și fulgeră. Vedeta a trecut la atac, după ce Andreea Raicu și-a dat cu părerea despre aspectul fizic al acesteia. ”E porțelan toată”, a afirmat Andreea Raicu. Bianca Drăgușanu a reacționat și a taxat-o dur pe Andreea Raicu, afirmând că se folosește de imaginea ei pentru a se promova.

Un nou scandal pare să izbucnească în showbiz-ul românesc. Totul a pornit de la o discuție despre frumusețea naturală și rețele de socializare.

Invitată la emisiunea ”La Măruță”, Andreea Raicu și-a prezentat cartea pe care a lansat-o și cum a ajuns să se accepte pe ea însăși.

Andreea Raicu: „Eu mă uit la pozele cu Bianca Drăgușanu. E porțelan toată”

”Toată lumea arată la fel, perfect, fără niciun rid, nimic… porțelan. Ceea ce, sincer, e doar o foarte mare minciună”, a răspuns fosta prezentatoare TV.

Cătălin Măruță a provocat-o pe Andreea Raicu să răspundă dacă consideră că blondina are poze perfecte pe rețelele de socializare.

„Nu sunt reale, adică nu mai pare o persoană, pare un robot, o statuie. Nu știu ea, că nu o urmăresc, dar îmi imaginez. E acest trend, această uniformizare a chipurilor. Toate arată la fel. Și știi ce este foarte trist? Că privirea este goală. Acolo îți dai seama când omul este conectat doar la el și când caută doar like-uri”, a mai spus Andreea Raicu, la emisiunea ”La Măruță”.


Bianca Drăgușanu: „Este o expirată. Invidia ta îmi dă valoare”

Bianca Drăgușanu a reacționat și a taxat-o dur pe Andreea Raicu, afirmând că se folosește de imaginea ei pentru a se promova.

„Este o expirată. Se leagă de nume care fac rating, ca să fie băgată în seamă. Bravo, măi femeie! Invidia ta îmi dă valoare! Mulțumesc, eu te pup și te apreciam și încă o fac, chiar dacă tu mă ataci. Eu sunt importantă fără să vorbesc despre tine, tu nu”, a declarat Bianca pentru impact.ro.

În ceea ce îl privește pe Cătălin Măruță, Bianca Drăgușanu a avut un singur mesaj:

„Lui Măruță îi urez Merry Christmas. Atât”.

Bianca Drăgușanu, scandal cu Cătălin Măruță

În luna noiembrie, Bianca Drăgușanu s-a arătat deranjată de afirmațiile lui Cătălin Măruță. Moderatorul a profitat de faptul blondina a purtat o rochie albă și a întrebat-o dacă nu cumva se apropie și nuntă.

Bianca Drăgușanu l-a acuzat că nu a respectat lista de subiecte stabilită anterior cu producătoarea emisiunii.

„Sunt dezamăgită pentru că, deși stabilisem cu una dintre producătoarele emisiunii dinainte despre ce vorbim și am subliniat faptul că are reclamații și lumea care a trecut pe la el m-a sfătuit să nu mă duc, pentru că e un om pervers și viclean care tinde să te pună în posturi care te defavorizează, eu am fost de bună credință și am crezut că emisiunea va avea loc conform spuselor producătoarei.”, a spus Bianca Drăgușanu, potrivit spynews.ro.

citește și...