Augustin Viziru a devenit tătic pentru prima oară. Primele imagini cu bebelușul
Actorul Augustin Viziru a devenit tătic pentru prima oară. Acesta aare o fetiță.
Augustin Viziru este în culmea fericirii. Actorul a devenit tătic pentru prima oară. Fetița lui a venit pe lume în data de 14 iunie.
Pe contul său de socializare, Augustin Viziru a arătat primele imagini cu fetița lui și a dezvăluit și ce nume va purta aceasta.
„Bună, eu sunt Maria Petre-Viziru și ar fi trebuit să vin pe lume pe data de 15, numai că eu am vrut să vin pe 14. Abia aștept să mă țină tăticul meu în brațe”, a scris Augustin Viziru în dreptul clipului video prin care le-a prezentat-o prietenilor virtuali pe fiica sa.
Postarea a atras numeroase like-uri de la internauți, actorul primind numeroase mesaje de felicitare.
A anunțat la Survivor că va fi tătic
Augustin Viziru a fost concurent la show-ul de televiziune ”Survivor România”, filmat în Republica Dominicană și transmis de postul de televiziune Kanal D. Acesta a făcut parte di echipa Faimoșilor.
Înainte să plece din competiție, actorul a făcut un anunț cu care a surprins pe toată lumea.
”Și eu am venit aici cu așteptări foarte mari, nu în ideea de a câștiga, de a fi faimos. Știu că sunt mulți copii care ne urmăresc și voiam să fiu un model pentru ei toți pentru că viața mea s-a schimbat radical în ultima vreme că îmi voi întemeia o familie când ajung acasă și mă însor, o să am și un copilaș.
Singurul meu obiectiv era să fiu un model pentru copilul meu și atunci mă gândeam că dacă pot fi pentru copilul meu, de ce să nu fiu și pentru alți copii”, a declarat Augustin Viziru la vremea respectivă.
Augustin Viziru a fost căsătorit cu vedeta de televiziune Oana Mareș, însă după 9 ani de relaţie şi doi de căsnicie, au divorțat, în vara anului 2011.