Andreea Marin, la final de an 2020. ”Mi s-au închis anumite uși, dar s-au deschis altele”

31.12.2020, 11:31
Andreea Marin, la final de an 2020. ”Mi s-au închis anumite uși, dar s-au deschis altele”
Andreea Marin, la final de an 2020. ”Mi s-au închis anumite uși, dar s-au deschis altele”

Andreea Marin a făcut bilanțul anului ce stă să se încheie. Aceasta a explicat cum a fost 2020 pentru ea.

Întrebată dacă a avut momente ân care a simțit că e la un pas de a claca, Andreea Marin a răspuns: ”Da, dar doar din cauza oboselii acumulate. Mi s-au închis anumite uși, dar s-au deschis altele, precum vedeți. Eu am încredere în Cel de Sus. Are grijă de mine, mereu”.

Vedeta a explicat, pșentru revista Viva, care au fost plusurile și minusurile pe care i le-a adus acest an. ”Nimeni nu își dorește boală, nesiguranță, lipsuri. Dar pandemia a adus și șansa de a înțelege lucruri lăsate mereu în plan secund, un alt gen de responsabilitate și deschidere, am cunoscut atâția oameni buni… Au fost, negreșit, și câștiguri. De pildă, m-a legat mai mult de familia mea. Am construit mai mult umăr la umăr”, a mărturisit ea.

Andreea Marin are o nouă emisiune la TV

Andreea Marin este din nou prezentă pe micile ecrane. Acesta are emisiune la Televiziunea Națională, acolo unde a realizat ani de zile, cu mare succes, emisiunea ”Surprize, surprize”.

Emisiunea Andreei Marin – ”Nu există nu se poate” – este difuzată din luna octombrie, de luni până joi, la TVR2.

Andreea Marin mărturisea că întoptdeauna are emoții atunci când apare la TV. „Întotdeauna am avut emoții. Și acum am. Să știți că sunt de părere că dacă emoție nu mai e nu-ți faci meseria așa cum trebuie, nu mai ajungi la sufletul omului. N-aș putea să fiu rece în meseria asta. E prea sentimentală, e prea emoționantă. E prea frumoasă până la urmă ca să o faci fiind lipsit de orice tresărire”, a spus Andreea Marin.

Andreea Marin a fost căsătorită de trei ori

Andreea Marin s-a căsătorit prima oară în anul 1995, la vârsta de 21 de ani, cu Cristian Gheorghiță. Cei doi au divorțat după trei ani de mariaj.

În anul 2005, Andreea Marin a început povestea de dragoste cu celebrul Ștefan Bănică Junior, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, în mare secret, în America. Cei doi au împreună o fiică, Violeta. Andreea Marin și Ștefan Bănică Junior au anunțat că divorțează în ianuarie 2013.

Ulterior, Andreea Marin s-a căsătorit cu medicul turc Tuncay Ozturk. Cei doi au divorțat după trei ani de căsnicie, în anul 2016. De câțiva ani, Andreea Marin formează un cuplu cu Adrian Brâncoveanu.

citește și...