Andreea Antonescu, despre participarea la ”Ferma”, alături de George Burcea. ”Nu putem vorbi despre o relație de prietenie. Andreea a fost, este și va fi parte din familia mea”
Cântăreața Andreea Antonescu a făcut declarații despre participarea sa la emisiunea ”Ferma”, de la pro TV, acolo unde concurează și fostul partener de viață al Andreei Bălan, actorul George Burcea.
Andreea Antonescu este noua vedetă care intră în competiția de la show-ul ”Ferma”. Acolo, artista va da nas în nas cu George Burcea, fostul partener de viață al Andreei Bălan, colega și prietena ei. Despre cum va fi relația ei cu George Burcea a vorbit Andreea Antonescu într-un interviu pentru click.ro.
Andreea Antonescu a afirmat că nu se pune problema unei relații de prietenie între ea și George Burcea și că Andreea Bălan este și va fi mereu parte din familia ei.
”Am știut de la început că va fi o situație sensibilă între noi pentru că eu voi fi mereu de partea Andreei. Relația mea cu George a fost bună până într-un anumit punct, când mergeam la Andreea, el era acolo și vorbeam. În Fermă, relația va fi de colegialitate, dacă voi considera că am nevoie de ajutorul lui, sigur că-l voi cere, sau dacă voi putea ajuta, o voi face fără să stau pe gânduri.
Nu putem vorbi despre o relație de prietenie în cadrul acestui reality show, deoarece Andreea a fost, este și va fi parte din familia mea! Dar sigur vor fi alte persoane în Fermă cu care să încep o relație de prietenie”, a declarat Andreea Antonescu.
Ce spune Andreea Antonescu despre participarea ei la ”Ferma”
Cântăreața a explicat ce temeri are referitor la participarea ei la emisiunea de la Pro TV.
”Nu mă sperie foamea, nu sunt o persoană care să mănânce mult, în general. Cât despre condiții și a trăi cu persoane străine… cred că fac parte din provocările acestei competiții. Sunt motivele pentru care am acceptat să fac parte din emisiune, mi-am dorit să ies din zona mea de confort, să văd cum reacționez în situații limită.
Însă cel mai mult mă sperie dorul de Sienna. Va fi cea mai lungă perioadă în care nu voi lua legătura cu ea, în niciun fel. Chiar și când eram plecată în State, vorbeam foarte des prin apeluri video. E o provocare foarte mare faptul că nu voi reuși să iau legătura cu ea. Cred că va fi punctul meu slab”, a mai spus Andreea Antonescu pentru sursa citată.