Andreea Antonescu dă cărțile pe față despre foștii ei colegi de la ”Survivor România”. ”Cel mai misogin băiat din echipă”

12.04.2021, 16:41
Andreea Antonescu dă cărțile pe față despre foștii ei colegi de la ”Survivor România”. ”Cel mai misogin băiat din echipă”
Andreea Antonescu dă cărțile pe față despre foștii ei colegi de la ”Survivor România”. ”Cel mai misogin băiat din echipă”

Andreea Antonescu a dat cărțile pe față și vorbit deschis despre foștii ei colegi de la emisiunea ”Survivor România”, transmisă de postul de televiziune Kanal D.

Cântăreața Andreea Antonescu a făcut parte din echipa Faimoșilor de la emisiunea ”Survivor România”. Andreea Antonescu a fost eliminată de la show-ul ”Survivor România”, în urma voturilor primite de la telespectatori.

Artista a acordat un interviu pentru click.ro, în care a vorbit despre foștii ei colegi de la competiția din Republica Dominicană.

Andreea Antonescu dă cărțile pe față despre foștii ei colegi de la ”Survivor România”. ”Cel mai rău om din echipă este Sebastian Chitoșcă”

Andreea Antonescu a afirmat că cel mai rău om din echipa Faimoșilor este Sebastian Chitoșcă, iar despre Culiță Sterp a afirmat că este cel mai misogin.

”Când am intrat în echipă, unul dintre băieți, nu îi voi da numele, a început să-mi sugereze să fac topless de față cu ei, lucru care mi-a stârnit o mâhnire. Eu nu am ajuns în „Survivor România” să mă trag de șireturi cu vreunul dintre concurenți și am încercat să îi pun la punct. Am considerat că, dacă respectul nu se câștigă, se impune și am reușit acest lucru. Am apreciat amabilitățile lor, ajutorul lor, hrana pe care o aduceau, deși știam că scopul era să mă întoarcă pe mine împotriva Elenei. Am luat partea bună a lucrurilor, însă am ales ideea de forță a fetelor, eu sunt o femeie puternică și independentă. Am ales să fiu de partea Elenei, care mi-a câștigat prietenia în ani de zile, iar relația mea cu ea s-a clădit frumos, în timp, nu a fost o prietenie de conjunctură pentru a mai rămâne o săptămână în acest reality-show. Sunt o persoană corectă și așa voi fi până la capăt. Cel mai misogin băiat din echipă este Culiță, insă cel mai rău om din echipă este Sebastian Chitoșcă”, a declarat Andreea Antonescu.

Artista a afirmat că își dorește ca show-ul ”Survivor România” să fie căștigat de Elena Marin, Cătălin Moroșanu sau Jador. ”Mi-aș dori să câștige Elena, pentru că a rezistat și a supraviețuit acolo chiar și în momente în care poate nici bărbații n-ar fi rezistat. Este una dintre cele mai bune concurente, aduce multe puncte, este o fire determinată, o fată foarte corectă, cu coloană vertebrală. Ce nu o ajută pe Elena, deși este o mare calitate, este sufletul ei bun. Mi-aș dori să câștige și Moroșanu sau Jador, un om pe care l-am descoperit altfel la „Survivor România” și este una dintre surprizele plăcute ale vieții mele”, a spus vedeta.

citește și...