Alin Oprea, amorezat până peste cap de amanta tinerică! Cum a descoperit soția lui că este înșelată
Nu mai este niciun dubiu că Alin Oprea s-a despărțit de mama copiilor lui, Larisa, după 22 de ani de căsnicie. De aproape 3 ani, Larisa Oprea locuia la Londra, alături de cei doi copii ai lor. Melissa și Adrian, însă când a decis să se întoarcă în țară a avut parte de o surpriză neplăcută. A aflat că partenerul ei se iubește cu o altă femeie.
Mai mult de atât, Alin Oprea a început deja să se afișeze în public cu amanta, deși nu este oficial divorțat. Potrivit Click!, solistul a fost surprins pe litoralul românesc împreună cu femeia care i-a stricat mariajul. Vezi fotografia, AICI.
Larisa Oprea a revenit în țară
Apropiații lor susțin că Larisa Oprea s-a întors în România, după trei ani petrecuți la Londra. Din păcate, așa a aflat că Alin are o amantă de aproape doi ani de zile. În plus, artistul ar fi plecat deja de acasă.
‘În 2017, Larisa a plecat în Anglia cu fiica ei Melisa, care avea atunci 14 ani, la studii. A făcut un sacrificiu de dragul copiilor, iar Alin a fost de acord cu acest lucru. Până la urmă nu se dusese la distracţie. Au luptat amândoi pentru copiii lor, se îmbărbătau, făceau naveta, vorbeau la telefon. Vorbeau de faptul că nu va mai trece mult până când ea se va întoarce definitiv acasă. După pandemie, Larisa urma să se întoarcă în România, iar Alin, culmea, a făcut toate demersurile necesare ca familia să vină acasă. Totul era bine, Alin era ok, numai că atunci când a ajuns acasă, Larisa a avut şocul vieţii. Alin era schimbat total, nu putea să se mai înţeleagă cu el, o minţea foarte mult, avea un comportament deplasat, ca cel al unui adolescent îndrăgostit.
Alin Oprea a plecat de acasă cu amanta
Dar nu îndrăgostit de ea! Copiii au văzut şi ei acest lucru şi nu au ştiut cum să reacţioneze. Bineînţeles, Larisa a descoperit cauza. Cauza era amanta! Această femeie brunetă cu care Alin are o relaţie de doi ani. Omul şi-a distrus familia cu treaba asta, nu mai are ruşine faţă de copii, de fiul lui în vârstă de 21 de ani. I-a făcut de râs! A plecat de acasă şi nu se mai poate comunica cu el sub nici o formă. Nevasta lui e distrusă. Larisa râde, dar mai mult de nervi, de situaţia în care sunt copiii lor, de ruşinea în care i-a băgat’, au declarat prietenii celor doi soți pentru Click!
Contactat de sursa citată mai sus, Alin Oprea nu a comentat nimic de bruneta misterioasă alături de care a fost surprins în stațiunea Mamaia, în urmă cu o lună.
‘Aveţi puţină răbdare să ieşim din Postul Sfintei Maria. Voi clarifica atunci toate aspectele’, a spus solistul de la Talisman.
A negat că s-a despărțit de soție
Alin Oprea afirma, în urmă cu mai bine de o lună, că relația cu soția și copiii lui este una bună și nu a vorbit nicio clipă despre divorț.
‘Atunci când există sentimente, comunicare și interese comune, lucrurile sunt destul de ușor de menținut. Larisa stă în Londra și copiii sunt tot acolo la școală. Melisa e încă minoră și trebuie să stea cu ea acolo, iar eu îmi desfășor activitatea aici pentru că pregătesc o școală de muzică, care va demara în septembrie, dacă dă Dumnezeu să se termine cu pandemia, lucrez la piesele noi pe care vreau să le termin de foarte mult timp, dar nu am avut timpul necesar să mă aplec asupra lor fiind tot plecat în turnee’, a declarat cântărețul.