Alex Velea a spus tot despre cum a început relația cu Antonia. ”Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea”

14.07.2021, 17:28
Alex Velea a spus tot despre cum a început relația cu Antonia. ”Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea”
Alex Velea a spus tot despre cum a început relația cu Antonia. ”Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea”

Cântărețul Alex velea are o relație extraordinar de frumoasă cu Antonia, împreună cu care are doi băieți. Cei doi se înțeleg perfect și formează un cuplu foarte unit. La o emisiune de televiziune, Alex Velea a vorbit despre începuturile relației lor. ”Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea”, a declarat artistul.

Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc. Au împreună doi băieți, Akim și Dominic. Cântăreața mai are o fiică, Maya, rezultată din mariajul pe care l-a avut cu Vincenzo Castellano. Antonia a adus-o pe lume pe Maya în anul 2010. În 2014, vedeta l-a născut pe Dominic, primul băiat pe care îl are cu Alex Velea, iar doi ani mai târziu a venit pe lume și Akim, al doilea copil pe care artista îl are cu actualul ei partener de viață.

La rândul lui, Alex Velea a fost și el căsătorit cu Ana Maria. Alex Velea și Ana Maria au început o relație în 2008 și după doi ani au făcut marele pas, căsătorindu-se. Nașii lor au fost nimeni alții decât colega de breaslă a solistului Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea. Din păcate, mariajul lor a început să scârțăie și, patru ani mai târziu, cei doi au divorțat.

Alex Velea a spus tot despre cum a început relația cu Antonia. ”Am stat închiși în casă o perioadă destul de lungă”


La emisiunea ”Xtra Night Show”, de la Antena Stars, Alex Velea a mărturisit că începutul relației sale cu Antonia a fost dificil, ambii venind, la acea vreme, din cupluri ”nefericite”. „Începuturile relației nu au fost atât de simple. Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea. Lumea nu a luat-o ca atare. Ne-au zis ba că i-am stricat eu familia, ba că ea mi-a stricat-o pe a mea, că ne-am creat fericirea pe drama altora, pe nefericrea foștilor parteneri. Doar că pe noi nu ne-a interesat asta, ne-am văzut de ale noastre, am stat închiși în casă o perioadă destul de lungă. Nu ne-am uitat în stânga și în dreapta, nu ne-am ghidat după părearea oamenilor, nici dacă a fost bună, nici dacă a fost rea. Ne-am luat după ce ne-a spus inima. Nu suntem nici primii, nici ultimii care vin din relații care s-au destrămat. Au fost greșeli ale tinereții. Antonia e foarte sensibilă. În cariera noastră avem de-a face cu tot felul de persoane. Orice țărănuș care are un telefon te poate face în fel și chip”, a detaliat cântărețul, potrivit spynews.ro.

Alex Velea a povestit și cum a reușit să devină mai atent cu banii grație partenerei lui de viață, Antonia. ”Și eu am trecut prin greu, dacă nu era Antonia nu eram în stare să pun un ban deoparte, a contat foarte mult în viața mea. Până atunci nu am strâns nimic, nu am făcut nimic și am făcut câțiva bani frumoși, dar nu s-a legat”, a mai declarat el.

citește și...