Adelina Pestrițu, despre ce se întâmplă în viața ei. ”Am înțeles că atunci când schimbi locul, schimbi și norocul”
Fosta vedetă de televiziune Adelina Pestrițu a vorbit despre schimbările recente care au avut loc în viața sa.
Adelina Pestrițu a uimit pe toată lumea când a decis să își tundă părul foarte scurt. Invitată la emisiunea ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, vedeta a dezvăluit că nu este singura schimbare pe care a făcut-o.
Aceasta a decis împreună cu soțul ei, Virgil Șteblea, că este momentul să se mute într-o casă nouă. Mai mult, aceștia și-au cumpărat și o nouă mașină.
”M-au luat și pe mine prin surprindere pentru că nu eram chiar pregătită pentru ele. Bine, pentru treaba asta cu tunsoarea m-am pregătit câteva luni bune. Dar pentru schimbarea de domiciliu, de automobil, de toate cele nu. Dar iată că se întâmplă și le-am primit cu brațele deschise pentru că am înțeles eu că atunci când schimbi locul, schimbi și norocul și poate rămân însărcinată în noua locuință”, a declarat bruneta.
”Nu mai avem loc. Noi am fost foarte mulțumiți de locuința pe care o avem de trei ani de zile pentru că am beneficiat și de o curte, chiar dacă era un apartament la bloc. E un apartament destul de mare…”, a adăugat ea.
A găsit casa nouă în două ore și jumătate
”Am găsit casa în două ore și jumătate. Practic am fost forțați. Noi apartamentul nu l-am avut la vânzare, ne-am trezit cu clientul la ușă. Printr-o cunoșțtință s-au făcut recomandările și am acceptat o vizionare în ideea în care dacă e să-l vindem îl vindem… Nu l-am pus pe vreun site. Cum a intrat doamna după câteva minute a zis: ”Gata, e locuința pe care o caut. Dacă putem face actele foarte repede pentru că eu trebuie să mă mut”. Și atunci a venit valul de stări de panică și de urgență. Unde ne mutăm? În două ore jumătyate am găsit casa. Ne-am urcat în mașină, n-am sunat niciun agent imobiliar. Ne-am urcat în mașină și am luat-o așa pe străzile din București. Și am găsit chiar în zona în care ne doream.
E o casă nu extrem de mare, dar este super potrivită pentru nevoile noastre. Avem patru camere, patru băi, o curte, o pivniță. L-am sunat pe proprietar și i-am zis că vrem să facem actele. Am luat-o la gata. Dar cum suntem noi, a trebuit să mai facem niște modificări. Am angajat o arhitectă”, a mai spus Adelina Pestrițu.