Adela Popescu, după ce a avut probleme de sănătate. ”Doctorul e uimit de cum rezist la durere”

29.07.2020, 13:16
Adela Popescu, după ce a avut probleme de sănătate. ”Doctorul e uimit de cum rezist la durere”
Adela Popescu, după ce a avut probleme de sănătate. ”Doctorul e uimit de cum rezista la durere”

Nu demult, Adela Popescu a avut probleme de sănătate și a fost internată. Vedeta a povestit că până și medicul s-a minunat de cât de rezistentă este vedeta la durere.

Recent, Adela Popescu a lipsit de la emisiunea ”Vorbește lumea”, pe care o moderează alături de Cove la Pro TV. Aceasta a avut probleme la stomac și a fost nevoie să fie internată. Aflată acum în vacanță și cuy o stare de sănătate foarte bună, vedeta și-a amintit de acea perioadă și a mărturisit că până și medicul ei s-a minunat de cât de rezistentă este la durere.

„Doctorul e uimit de cum rezist la durere, în general. Chiar mă întreba ce simt și i-am amintit că am născut de două ori, natural, fără anestezie. Aveam o durere în partea dreaptă, de vreo două săptămâni, nu era insuportabil, dar într-o noapte am ajuns la urgență și au găsit o inflamație.

Eu nu mai am apendice, așa că au descoperit că era o bacterie în tractul digestiv pe care am luat-o de la o carne nepreparată termic suficient. Dar în 3 zile am fost pusă pe picioare și am venit acasă, iar acum mă simt foarte bine”, a povestit Adela Popescu pentru tvmania.ro.

A cunoscut succesul în telenovele

Adela Popescu este cunoscută publicului din România ca actriță, cântăreață și prezentatoare de televiziune. A ajuns în atenția publicului larg prin intermediul telenovelei ”Numai iubirea”, care s-a bucurat de foarte mare succes. Ulterior, aceasta a jucat în numeroase telenovele. În timp ce filma pentru serialul ”Lacrimi de iubire”, și-a înregistrat și primul său album de muzică, intitulat „Lacrimi de iubire”. Stilul abordat de Adela pe acest album este pop slow cu influențe dance și latino. Vedeta a avut o relație cu actorul Dan Bordeianu. În prezent, Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, împreună cu care are doi copii.

citește și...