A murit dansatorul Ovidiu Danci. Avea 39 de ani
Ovidiu Danci, care a participat la emisiunea ”Dansez pentru tine”, de la Pro TV, a murit după o lungă suferință.
Dansator și fondator al școlii de balet care îi purta numele, Ovidiu Danci s-a stins din viață duminică seara, relatează bistrițeanul.ro. Acesta avea 39 de ani și fusese diagnosticat cu două afecțiuni grave, printre care și o formă gravă de leucemie.
Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat, însă, în ultimele zile.
„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite școala de dans pe care Ovidiu Danci a fondat-o la Bistrița.
Cine a fost Ovidiu Danci
Potrivit sursei citate, Ovidiu Danci a studiat dansul încă de la vârsta de 10 ani la Școala de Coregrafie Octavian Stroia. Ulterior a fost admis la Liceul de Arte „Octav Băncilă”, fiind angajat imediat după absolvire la Teatrul Oleg Danosvki din Constanța. Cu balerinii din Constanța a și mers în turneu în întreaga Europă.
Ovidiu Danci a primit o bursă la Academia de Balet din Munchen, fiind singurul român care a terminat academia ca bursier. A participat la show-ul de televiziune ”Dansez pentru tine” , difuzat de postul de televiziune Pro TV, și a jucat în mai multe seriale românești. A interpretat, printre altele, și primul travestit dintr-un serial românesc.
A anunțat că se retrage de la școală pe Facebook
”Eu Ovidiu Danci, de azi, mă retrag de la școala de balet din cauza gravelor probleme de sănătate! Noua directoare a școlii este Laura Boldor în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțin! Vă multumesc!”, scris Ovidiu Danci în mediul online.