Klaus Iohannis, despre numărul record de cazuri noi de coronavirus: ‘Suntem într-un punct critic!’
Miercuri seară, 7 octombrie, Klaus Iohannis a organizat o conferință de presă, după ce România a înregistrat un număr record de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore, conform Grupului Strategic de Comunicare, au fost confirmate 2.958 cazuri noi de infectare cu COVID-19. Bilanțul total a ajuns la 142.570 de cazuri. Până în acest moment, 5.203 de persoane au decedat, iar 612 sunt internate la ATI.
Un nou record negativ pentru România
Președintele României a lansat un nou apel către români pentru respectarea normelor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii cazurilor de coronavirus.
‘Ne aflăm într-un punct critic și avem de făcut o alegere pentru viața noastră și a celor dragi. Vreți să mergem pe un drum care duce la aglomerarea spitalelor? Sau alegem să avem și viață socială și o economie funcțională?
Munca la domiciliu, purtatul măștii, spălatul pe mâini, sunt lucruri care țin de noi și ne ajută. Oricâte restricții ar impune statul dacă unii dintre semenii noștri refuză să participe la aceste efort colectiv. În definitiv, depinde de conștiința fiecăruia dintre noi dacă vom câștiga această bătălie.
Dragi români, virusul care ne-a bulevarsat existența e aici. Toți cei răpuși de această boală au lăsat un gol imens în inimile celor dragi’, a declarat președintele Iohannis, scrie Digi24.
Nelu Tătaru: ‘Testul nu este o măsură de prevenție’
‘Trebuie să plecăm de la niște chestiuni elementare. Dacă urmăriți ce înseamnă Italia și Spania o să vedeți că testarea în masă nu mai este soluția. Testul nu este o măsură de prevenție și trebuie să o specificăm și o să realizăm că acest lucru este esențial.
Testarea se face într-un context în care suntem siguri că avem replicație virală. În primele 72 de ore un test poate fi negativ, deși suntem infectați, pentru că nu avem acea replicare care să ne dea test pozitiv, dăm o falsă siguranță. Avem testări care se fac în cadrul unui protocol, testări care se fac în cadrul unor anchete epidemiologice.
Relația unei anchete cu mecanismele de identificare-testare-izolare-carantinare sunt acele complexe care aduc resursele pentru a putea scădea transmiterea în comunitate și izola acele focare. Repet, un test nu este o metodă de prevenție’, a subliniat Nelu Tătaru, notează Antena 3.