Lucrurile pe care Anamaria Prodan nu le-a mai spus despre primul ei soț. ”Eram divorţată, nu ştia nimeni”
Impresara Anamaria Prodan a vorbit despre primul său soț. Vedeta a explicat că în momentul în care a divorțat de Tiberiu Dumitrescu nimeni nu a știut.
Anamaria Prodan este mama a două fete, Rebecca și Sarah, din mariajul cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, cel care i-a fost primul soț. De asemenea, vedeta mai are un băiat, Laurențiu sau Reghe Junior cum este cunoscut băiatul, pe care îl are cu actualul său soț, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Acesta din urmă are și el un fiu, Luca, dintr-un mariaj anterior. Laurențiu Reghecampf a fost căsătorit cu Mariana Boldea, actualmente Pfeiffer. Au format din 1994 până în 2008.
Anamaria Prodan a vorbit despre primul ei soț, fostul baschetbalist Tiberiu Dumitrescu, într-un interviu pentru Telekom Sport. Cei doi au fost căsătoriți timp de nouă ani și s-au despărțit în urmă cu aproximativ 13 ani.
„Eram divorţată, nu ştia nimeni, nici mama, numai eu şi soţul meu şi am vorbit amândoi ce e mai bine pentru fete. Noi am stat în aceeaşi casă, Tibi Dumitrescu e sufletul meu şi cel mai bun prieten pe care îl am.
Am stat aşa împreună, am pus lucrurile la punct şi am zis că nimeni de pe acest Pământ nu trebuie să afle că am divorţat, nici măcar copiii.
Am hotărât ca în momentul în care găsim ceva serios ca relaţie şi ne hotărâm să ne recăsătorim, atunci le vom prezenta copiilor şi o să meargă fiecare la casa lui”, a dezvăluit celebra impresară, citată de protv.ro.
Anamaria Prodan, familie perfectă cu Laurențiu Reghecampf
Anamaria Prodan a vorbit și despre relația cu actualul său partener de viață. Anamaria Prodan și actualul său soț, Laurențiu Reghecampf, s-au întâlnit cu foarte mulți ani în urmă și chiar au avut o relație, însă s-au separat și fiecare s-a căsătorit cu altcineva, ca după ani să ajungă și ei în fața altarului.
„Noi ne ştim de mici, am mai fost o tură împreună. Pe vremea aia îmi doream altceva, de când sunt mică am ştiut exact ce am de făcut într-o lume haotică. Dacă mă priveşti din afară, ai impresia că epatez, dar cine mă cunoaşte ştie că am o viaţă planificată”, a mai spus vedeta.