1.309 cazuri noi de infectare cu coronavirus în țara noastră în ultimele 24 de ore
Miercuri, 5 august 2020, au fost înregistrate alte 1.309 cazuri de infectare cu coronavirus pe teritoriul țării noastre, în ultimele 24 de ore.
Alte 1.309 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul ajungând la 56.550 în România.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de decese, punctează Hotnews.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu coronavirus este de 7.919. Dintre aceștia, la terapie intensivă sunt internați 464 pacienți.
28.584 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.370 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.295.222 de teste. Dintre acestea 24.108 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României, 5.568 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.710 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 174 de persoane.
Când vom avea un vaccin pentru COVID-19?
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că nu vom avea un vaccin împotriva COVID-19 mai devreme de un an fiindcă procesul fabricării, condiționării și distribuirii lui va necesita timp.
„Multe dintre companiile care dezvoltă vaccinul, îl vor vinde la preţul de producţie, pentru că dezvoltarea acestor vaccinuri a fost deja finanţată de diverse ţări, de diverse organizaţii, cum este Uniunea Europeană, sau Statele Unite. Şi atunci şi-au luat un angajament că vor vinde vaccinul cu un preţ foarte mic, încât el să fie accesibil”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Antena 3.
„Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul, în cazul în care va fi disponibil, printr-un fel de rezervare şi prin sprijinirea celor care cercetează aceste produse.
Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiţiona, de a-l distribui şi lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranţă, şi România va avea vaccin”, a adăugat specialistul.