Când va avea loc finala emisiunii ‘Mireasa’! Trei cupluri se luptă pentru premiul de 40.000 de euro
Competiția ‘Mireasa’ de la Antena 1 se apropie de final! Sâmbătă, 11 iulie, va avea loc ultima ediție a show-ului matrimonial, în urma căruia un cuplu va câștiga marele premiu de 40.000 de euro.
Premiera emisiunii a avut loc pe 21 martie, când mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani au intrat în casa ‘Mireasa’, dornici să își găsească sufletul perech, dar și să pună mâna pe marele premiu. Timp de patru luni, băieții și fetele au locuit împreună într-o casă nouă.
Emisiunea se apropie de final
În finala ‘Mireasa’ vor intra doar 3 cupluri, însă doar unul va câștiga. În plus, cei doi tineri câștigători se vor căsători sâmbătă, în direct, în platoul emisiunii de la Antena 1.
‘Am pornit la drum cu emoţii multe şi mari! Nu doar că mă aflam la cârma unui gen de emisiune cu totul nou pentru mine, dar porneam şi într-o perioadă grea pentru întreaga omenire, aşa că presiunea mi se părea şi mai mare.
Uşor-uşor am trecut peste toate obstacolele şi azi nu facem decât să ne bucurăm de faptul că emisiunea noastră demonstrează că iubirea chiar nu are bariere! Vă invităm alături de noi sâmbătă, de la ora 13:45, pe Antena 1, să vedem ce decizii vor lua cuplurile noastre şi, mai ales, cine va câştiga marele premiu în valoare de 40.000 de euro!’, a declarat Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii.
Scandal în casă înainte de finală
Deși mai sunt câteva zile până la marea finală, cuplurile deja formate au început să se certe din ce în ce mai rău. Ina și Ciprian au parte de tensiuni în relație, deși erau considerați unul dintre cele mai stabile cupluri din casa ‘Mireasa’.
Cei doi tineri au avut discuții aprinse, după ce băieții au avut parte de o petrecere-surpriză, la care au participat două tinere sexy.
Ina a văzut negru în fața ochilor când și-a văzut iubitul fascinat de una dintre ispite. Blondina a fost extrem de revoltată și nervoasă, după ce partenerul său a stat minute bune pe scaun, în timp ce una dintre ispitele invitate în casa ‘Mireasa’, a dansat special pentru el.
“Pe Ciprian, de la transpirația ei, îl udase în față. S-a așezat în poală și a stat până s-a udat. Se pune femeia pe tine, nu zice nimeni nimic, dar cât o lași acolo?”, a spus Ina.