FOTO | Cum arată Dana Rogoz însărcinată în șase luni
Însărcinată în șase luni, Dana Rogoz și-a făcut recent apariția la un eveniment monden. Vedeta părea mai fericită ca oricând și a atras toate privirile celor din jur.
Deși va aduce pe lume un copil peste trei luni, Dana este foarte activă. Vedeta a fost prezentă zilele trecute la premiera filmului Urma, unde a ales o ținută care îi punea în valoare corpul.
Cum arată Dana Rogoz însărcinată în șase luni
Îmbrăcată cu o rochie sacou și accesorizată cu o pereche de sandale negre, bruneta nu pare a fi însărcinată și are o siluetă impecabilă.
Dana a anunțat recent că va naște o fetiță, iar fiul său este foarte bucuros că va avea o soră.
„Am aflat chiar înainte de ziua mea de naștere. Nu știu dacă țineți minte, dar vă spuneam atunci că sunt cea mai fericită, pentru că trăiesc viată pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. O spuneam și pentru că știam deja că port în mine două inimi care bat. Ne-am bucurat de veste în familia noastră. Mă rog, Vlad se laudă de câteva săptămâni deja la grădiniță că va avea o surioară. Așa că azi, la fel că acum 6 ani, am deschis acest blog și m-am decis să împărtășesc cu voi bucuria familiei noastre. Timpul trece fantastic de repede, așa că azi sunt în 16 săptămâni și 5 zile”, a scris Rogoz pe blogul său.