Lidia Buble și actorul cubanez Harlys Becerra s-ar fi despărțit. Care au fost motivele rupturii
Lidia și Harlys Beccera nu mai formează un cuplu. Chiar dacă cei doi păreau extrem de îndrăgostiți, se pare că povestea de iubire a luat sfârșit. “Sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile. În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap”, spunea Lidia Buble despre relația cu partenerul său.
Lidia Buble este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Este extrem de iubită de oameni, dar se pare că nu îi merge la fel de bine în plan sentimental.
După o relație eșuată alături de Răzvan Simion, artista a început o poveste de iubire alături de Harlys Becerra. Recent, ea și actorul cubanez Harlys Becerra ar fi pus capăt relației.
Motivele pentru care Lidia Buble și Harlys Becerra s-ar fi despărțit
Se pare ca motivul despărțirii ar fi plecarea Lidiei în competiția “Asia Express“. Iubitul artistei nu ar fi fost de acord cu plecarea acesteia la “Asia Express”, astfel că a decis să pună punct relației.
Însă, alte informații arată că Lidia Buble este cea care ar fi pus punct relației, din cauza distantei, Harlys locuind fie în Cuba, fie în Ibiza, susțin sursele Ciao.ro. Mai mult, Lidia își dorește să se concentreze pe carieră și are mai multe proiecte în desfășurare.
Nimic nu ar fi semnalat despărțirea dintre cei doi, în contextul în care își făceau declarațîi publice și tatuaje asemănătoare, ca semn al iubirii ce îi lega.
Artista dezvăluia că este foarte norocoasă că l-a întâlnit pe Harlys
„Primesc şi zilnic mesaje, este foarte lungă povestea (n.r. cu Harlys), trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile. În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eu cred că fiecare om merită să fie fericit şi vă doresc să fiţi măcar la fel de fericiţi cum sunt eu. Sunt norocoasă.
Pentru mine nu există actori, cântăreţi, vedete, ne-vedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem, dar da, este foarte adevărată că dragoste vine când nu te aştepţi şi răsare unde nu te aştepţi”, spunea Lidia Buble pe pagina sa de Instagram.