Mihai Trăistariu a decis să se vaccineze anticoronavirus. ”Mă voi vaccina pentru colega mea, care face acum videochat ca să-și poată plăti facturile”
Cântărețul Mihai Trăistariu, în vârstă de 41 de ani, a anunțat că a decis să se vaccineze împotriva coronavirusului. ”Mă voi vaccina pentru colegul meu ultra talentat, care acum vinde viori ca să poată pune ceva pe masă. Mă voi vaccina pentru colega mea, care face acum videochat ca să-și poată plăti facturile”, a transmis artistul în mediul online.
Mihai Trăistariu a anunțat, pe contul său de Facebook, că a luat decizia de a se vaccina anti-COVID. Acesta a explicat și care sunt motivele care l-au determinat să ia această hotărâre.
”M-am hotărât să mă vaccinez ! Și vreau sfaturi. Ce vaccin ar fi mai bun ? Cu argumente !❤❤❤ P. S. : Lămuriri pentru nelămuriți … Am fost primul artist care a anunțat că se va vaccina, încă din decembrie 2020, când ne anunțau că a apărut miracolul numit vaccin. Din mers, am tot ezitat, pentru că micii și berea, loteria vaccinării și campania groaznică și forțată dusă de Guvern… nu m-au mai convins. Bașca am început să mai fac și politică, intrând în conflict cu toți prietenii mei. Am tot așteptat. Am tot comentat. Am tot zis să văd până unde se va ajunge. Poate … am sperat în sinea mea că va trece totul înainte de a fi nevoit să mă vaccinez și eu. Dar … n-a fost așa !!! Și-atunci … Nu mi-e frică nici de virus ( am avut covid, cu simptome mici = febră musculară și tuse ) … Nu mi-e frică nici de vaccin. Mama mea a iubit medicina ( D-zeu s-o ierte ) și cu siguranță m-ar fi îndemnat să-l fac, fără teamă. În plus, m-am mai vaccinat de capul meu, prin 2010 … când a fost nebunia cu virusul H1N1. Apoi, m-am vaccinat încă de 2 ori, prin 2015, când am fost în Africa, pentru show-ul ” Sunt celebru, scoate-mă de aici “, difuzat de Pro Tv. Nu puteai ajunge în Africa fără ce două vaccinuri : pentru malarie și febra tifoidă. Deci NU SUNT UN ANTI-VACCINIST ! Însă…”, a spus artistul.
Mihai Trăistariu a decis să se vaccineze anticoronavirus. ”Mă voi vaccina pentru colegul meu, care acum este bodyguard și pe care l-am întâlnit la intrarea unei bănci”
Mihai Trăistariu își dorește să poată merge din nou la concerte. De asemenea, acesta a mai spus că a decis să se vaccineze și pentru ca cei din jurul său să poată avea o viață normală. El a dat exemplul unor colegi de breaslă care au ajuns să aibă cu totul alte activități în pandemie pentru a putea să-și plătească facturile.
”Mă voi vaccina forțat de situație ! Ca să pot cânta ! Trăiesc cu speranța că vom fi lăsați în pace după ce 70% din români le vor îndeplini dorința aleșilor noștri. Mă voi vaccina ca să ajungem la procentul dorit de OMS și să ne lase să fim artiști în continuare, să facem ce știm de-o viață. Mă voi vaccina pentru colegul meu ultra talentat, care acum vinde viori ca să poată pune ceva pe masă (dac-ați ști cine a ajuns așa v-ați cruci!). Mă voi vaccina pentru colega mea, care face acum videochat ca să-și poată plăti facturile. Mă voi vaccina pentru colegul meu care face taximetrie, deși știe să cânte perfect la 3 instrumente iar specialiștii îl consideră un fenomen în domeniul muzical”, a explicat cântărețul.
”Mă voi vaccina pentru colegul meu, care acum este bodyguard și pe care l-am întâlnit la intrarea unei bănci. Stătea cu capul în jos, jenat, să nu-l recunosc. Mă voi vaccina pentru colega mea, care mi s-a plâns că de la începutul pandemiei n-a mai avut niciun concert, n-a mai produs niciun ban. A trăit un coșmar, și-a vândut apartamentul ca să poată supraviețui iar acum locuiește cu mama ei, la țară, uitată de lume. Mă voi vaccina pentru toți acei colegi – artiști, care au reușit cumva să supraviețuiască, să se reinventeze și al căror suflet plânge în fiecare noapte, prin somn, de dorul scenei, de dorul spectacolelor de altădată. Iubesc libertatea și am să militez pentru ea ori de câte ori pot! Dar azi … m-am gândit bine și … am s-o fac. Aștept sfaturile voastre ! Repet: ce vaccin pare mai sigur, mai bun, mai eficient?”, a încheiat Mihai Trăistariu.