Filmările pentru ”Asia Express” s-au încheiat. Mesajul transmis de Alexandra Ungureanu
Filmările pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii ”Asia Express”, care va fi difuzat la postul de televiziune Antena 1, s-au încheiat. Vedetele s-au întors acasă. Cântăreața Alexandra Ungureanu a făcut echipă, în cadrul show-ului, cu mama sa. Acesta a transmis un mesaj în mediul online după încheierea filmărilor.
Nouă cupluri de vedete au concurat în cel de-al patrulea sezon al emisiunii ”Asia Express”. Printre acestea s-au numărat și Alexandra Ungureanu și mama sa.
Filmările pentru emisiune s-au încheiat, iar Alexandra Ungureanu a transmis un mesaj în mediul online.
Filmările pentru ”Asia Express” s-au încheiat. Alexandra Ungureanu: ”A fost o mega provocare”
”Are rost să vă spun cam cât de dor mi-a fost de voi?? Filmările pentru @asiaexpressromania s-au încheiat. A fost o mega provocare, un proiect intens și inedit, la care sunt tare mândră că am putut participa. La fel de mândră sunt de coechipiera mea curajoasă, the one and only regina-mamă❤️”, a spus Alexandra Ungureanu pe contul său de socializare.
”Ne vedem, la concerte, prin țară, live aici pe insta. Abia aștept să povestim, să știu de voi și să vă simt energia! #teamAlexandra”, a adăugat artista.
”Asia Express”, la sezonul 4
Noul sezon ”Asia Express” pornește pe Drumul Împăraților cu un nou prezentator. Irina Fodor este cea care preia coordonarea celor 9 perechi de vedete plecate în aventura vieții lor la ”Asia Express”. Până acum, emisiunea a fost prezentată de Gina Pistol. Alături de Irina Fodor vor fi și în acest sezon Oase și actorul Marius Damian. De data aceasta vedetele vor porni pe Drumul Împăraților, rută ce va începe în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior. Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.
Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Asia Express”. Cei doi au învins în finală echipa formată din Speak și iubita lui, Ștefania, și au intrat în posesia marelui premiu în valoare de 30.000 de euro. Anterioarele două sezoane ale show-ului au fost câștigate de Raluka și Ana Baniciciu și Oase și CRBL.
Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei – Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină.