Când vor divorța Pepe și Raluca Pastramă! S-a aflat cu ce rămâne fiecare la partaj
La începutul lunii noiembrie 2020, Pepe anunța că s-a despărțit de mama fiicelor sale, Raluca Pastramă. Între cei doi nu mai este nicio cale de împăcare și se pregătesc să divorțeze.
Conform Spynews, Pepe și Raluca Pastramă urmează să se reunească peste două săptămâni la notar, pentru a semna actele de divorț.
Se pare că aceștia au reușit să lase deoparte neînțelegerile, motiv pentru care se vor despărți în termeni amiabili, la notar.
Pepe și Raluca Pastramă au îngropat securea războiului
În plus, Pepe și Raluca vor fi nevoiți să ia o decizie cu privire la domiciliul fetițelor, dar și la averea pe care o au de împărțit.
Din primele informații furnizate de sursa citată mai sus, Pepe a rămas cu vila de lux în valoare de 400.000 de euro din zona Pipera, două mașini, dar și cu afacerea din centrul Capitalei.
În schimb, Raluca Pastramă va rămâne cu grădinița privată în valoare de 380.000 de euro, o mașină, dar și cu bunuri și bijuterii în valoare de numai puțin de 100.000 de euro.
Recent, artistul explica că fiicele lui, Rosa și Maria, au înțeles situația în care se află el și Raluca Pastramă.
‘Suntem foarte bine. Credeți-ne pe cuvânt. Amintiți-vă filmulețul pe care l-am postat eu în urmă cu două luni. Suntem fix în momentul ăla. Ne înțelegem foarte bine, este totul ok. Că au mai fost mici greșeli pe la mijloc… Sincer, cred că mai mult fiicele noastre ne-au explicat nouă. Copiii au înțeles totul. Fetele au înțeles perfect.’, a spus Pepe la Antena Stars.
Pepe, despre viața fără Raluca
Într-un interviu pentru Impact.ro, interpretul latino a dat din casă și a dezvăluit cum se descurcă după ce a rămas singur-cuc.
‘Viața mea este agitată, cumva la fel ca înainte, dar altfel. Sunt foarte multe lucruri de rezolvat, sunt foarte multe lucruri de făcut. De oprit din cântat nu m-am oprit. O fac în online, miercurea cu cei mici din generația următoare, duminica alături de prieteni şi de colegi artişti. Joia este despre distracţie, despre bună dispoziţie, despre ieşit afară numai că online, separate, dar totuşi împreună, LIVE. Şi în rest multă muncă pe partea administrativă a tuturor proiectelor’, a declarat Pepe.