50 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi în România

14.06.2021, 13:39
50 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi în România
50 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi în România

În ultima zi, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate 50 de noi cazuri de infectare cu COVID-19.

Doar 50 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate pentru ultimele 24 de ore. Este cel mai mic bilanț zilnic de după 20 martie 2020, când fuseseră raportate 31 de cazuri. În total, de la debutul pandemiei în România au fost raportate 1.079.776 de cazuri de COVID-19. În ultima zi s-au înregistrat 10 decese, relatează Hotnews. De la debutul pandemiei, au fost declarați vindecați 1.044.404 de pacienți. Până astăzi, au decedat 31.861 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.157. Dintre acestea, 217 sunt internate la terapie intensivă. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.115.344 de teste RT-PCR și 1.289.319 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.696 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.442 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.648 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

Aproape un milion de doze de vaccin Pfizer ajung luni și marți în România

Alte 964.080 de doze de vaccin produs de compania Pfizer / BioNTech ajung luni și marți în România, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, informează Digi24. Acestea vor fi livrate în două tranșe, astfel că o parte vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marți pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Dozele vor fi distribuite către Centrul Național de Stocare București – 624.780 de doze; Centrul Regional de Depozitare Brașov – 99.450 de doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj – 87.750 de doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova – 35.100 de doze; Centrul Regional de Depozitare Constanța – 58.500 de doze; Centrul Regional de Depozitare Iași – 58.500 de doze.

Până la acest moment, România a recepționat 9.968.849 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.774.826 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

citește și...