5.869 de cazuri noi de coronavirus în România în ultima zi. Bilanțul a ajuns la 932.179

27.03.2021, 13:46
5.869 de cazuri noi de coronavirus în România în ultima zi. Bilanțul a ajuns la 932.179

Alte 5.869 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România.

Bilanțul total al îmbolnăvirilor pe teritoriul țării noastre a ajuns la 932.179 de îmbolnăviri. În ultima zi au decedat alte 162 de persoane. Până astăzi, au decedat 22.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.332. Dintre acestea, 1.373 sunt internate la terapie intensivă, informează Hotnews. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.634.693 de teste RT-PCR și 565.902 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.565 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.942 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.657 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane. De la debutul pandemiei, 834.162 de pacienți au fost declarați vindecați.

Florin Cîțu, despre noile restricții

Premierul Florin Cîțu a anunțat, vineri, că restricțiile decise joi seara de Guvern se amână până duminică. „Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a explicat Florin Cîțu, citat de Digi24.

Astfel, vineri și sâmbăta aceasta oamenii pot să circule și după ora 20, până la ora 22 cât era stabilit până acum. De asemenea, magazinele nu s-au închis vineri și nu se vor mai închide sâmbăta aceasta la ora 18.

Într-o postare pe care a făcut-o pe Facebook, premierul României, Florin Cîțu a afirmat că în toamnă s-ar putea renunța la purtarea măștii de protecție: ”2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România.
În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinați cu prima doză. Sunt veștile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecție. Dacă mergem cât mai mulți să ne vaccinăm, în toamnă putem renunța la purtatul măștii. Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!”, a se arată în postarea respectivă.

2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România.

În…

Publicată de Florin Cîţu pe Sâmbătă, 27 martie 2021

citește și...