Gabi Luncă are coronavirus. Care este starea artistei

17.03.2021, 10:05
Gabi Luncă are coronavirus. Care este starea artistei
Gabi Luncă are coronavirus. Care este starea artistei

Binecunoscuta artistă de muzică lăutărească Gabi Luncă, în vârstă de 81 de ani, este infectată cu noul coronavirus.

Gabi Luncă, una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică lăutărească, are COVID-19. Acesta este internată la secția ATI a Spitalului Județean Ilfov. Artista este stabilă hemodinamic şi nu are febră. Fiica cea mică a artistei, Rebeca Onoriu, a dat detalii, pentru click.ro, despre starea acesteia.

„A luat de la unul din nepoți, casa e mare, normal. Au venit în vizită la ea, nu știau că sunt pozitivi. A luat virusul, probabil, de pe hainele copiilor. A început să aibă o ușoară tuse. A venit DSP-ul, i-a făcut test, a ieșit pozitiv. Apoi, sora mea i-a mai făcut unul, al doilea test tot pozitiv a ieșit. Am început tratamentul acasă, am cumpărat și aparat de oxigen. În a treia zi a scăzut saturația la 90. S-a panicat și a mers la Matei Balș, unde a făcut un CT la plămâni. S-a văzut o ușoară inflamație. Având în vedere vârsta dânsei am internat-o la Spitalul Ilfov. Au pus-o imediat pe tratament. Ca să nu scadă saturația i-au pus o mască full-face, care i-a schimbat analizele. Medical s-a făcut super tratament. Este la ATI, e stabilă, mănâncă, vorbește. E un virus pervers. E deja în a 12-a zi de boală. Din păcate, virusul nu te întreabă câți ani ai și nici cine ești. Am protejat-o cât am putut, nu ne-am mai sărutat decât pe mâini”, a declarat Rebeca Onoriu.

868.799 de cazuri de coronavirus în țara noastră

Alte 6.118 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, iar bilanțul a ajuns la 868.799. În ultima zi au decedat alte 133 de persoane. Până astăzi, 21.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.096. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la terapie intensivă. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.361.756 de teste RT-PCR și 451.560 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 54.612 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.757 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.495 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.

citește și...