2.415 cazuri noi de coronavirus în România în ultima zi

13.02.2021, 14:25
2.415 cazuri noi de coronavirus în România în ultima zi
2.415 cazuri noi de coronavirus în România în ultima zi

În ultima zi, pe teritoriul țării noastre au fost raportate alte 2.415 cazuri noi de infectare cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate alte 2.415 cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus. Bilanțul total din România a ajuns la 760.091 de cazuri confirmate, din care 706.394 sunt pacienți vindecați. Până astăzi, pandemia de coronavirus a făcut 19.325 de victime, în total, transmite Hotnews. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.915. Dintre acestea, 969 sunt internate la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.707.776 teste RT-PCR și 199.649 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 40.169 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.056 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.848 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 152 de persoane.

O nouă tranșă de vaccin Pfizer a ajuns sâmbătă în România

Încă un transport de vaccinuri Pfizer a ajuns sâmbătă în România. Este vorba despre 196.560 de doze. Noile doze vor ajunge mai întâi în centrele de depozitare, apoi vor fi distribuite centrelor de vaccinare.

Dozele vor fi distribuite astfel: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 60.840 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov: 24.570 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 21.060 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 24.570 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.060 doze.

Până acum, în România au fost administrate peste 990.000 de doze de vaccin Pfizer, iar cu cele de la Moderna țara noastră depășește un milion, ajungând pe locul 3 în Europa la doze administrate/100 de persoane.

Cea mai vârstnică persoană care s-a programat pentru vaccionare

Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani și 7 luni, au anunțat într-o postare pe Facebook reprezentanții Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Cea mai tânără persoană are 15 ani și 11 luni, relatează sursa mai sus-menționată.

Până în momentul de față, peste 1.000.000 de persoane s-au programat prin platforma informatică dezvoltată de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, 137.701 persoane fiind programate pentru AstraZeneca.

citește și...