197 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în România

28.05.2020, 13:27
197 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în România
197 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în România

197 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost raportate joi, 28 mai 2020, în România.

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a ajuns la 18.791 după ce au fost înregistrate 197 de noi îmbolnăviri. Bilanțul zilnic al îmbolnăvirilor se menține, pentru a treia zi, sub pragul de 200, precizează Hotnews.

12.629 de persoane s-au vindecat

De la debutul pandemiei, în țara noastră 12.629 de persoane confirmate cu COVID-19 au fost declarate vindecate și au fost externate.

Numărul deceselor din cauza noului coronavirus în România se ridică la 1.229 de persoane.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.

Peste 400.000 de teste pentru coronavirus  efectuate

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.712 de persoane. Alte 89.787 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 410.000 de teste pentru coronavirus.

5,8 milioane de îmbolnăviri în lume

Numărul cazurilor de coronavirus în lume a ajuns la 5,8 milioane. Aproape 2,5 milioane de persoane care au fost confirmate cu noul coronavirus s-au recuperat. La nivel mondial, până acum, au murit peste 350.000 de oameni din cauza Covid-19.

Europa, cel mai lovit continent

Pandemia de coronavirus a provocat moartea a peste 175.000 de oameni în Europa, dintre care trei sferturi în Regatul Unit, Italia și Spania, potrivit unui bilanț stabilit de AFP pe baza rapoartelor oficiale de joi.

Cu un total de 175.011 de decese (la 2.084.058 cazuri), Europa este continentul cel mai lovit de Covid-19.  În lume, potrivit celui mai recent bilanț, au murit cel puțin 355.548 de oameni din cauza COVID-19.

citește și...