179 de cazuri de COVID-19 în ultima zi în România

05.06.2021, 13:49
179 de cazuri de COVID-19 în ultima zi în România
179 de cazuri de COVID-19 în ultima zi în România

În ultima zi, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate alte 179 de cazuri noi de infectare cu COVID-19.

Alte 179 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost reportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 1.078.742. În ultima zi au fost înregistrate 113 decese. Până astăzi, 30.725 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, relatează Hotnews. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.691. Dintre acestea, 329 sunt internate la terapie intensivă. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.988.736 de teste RT-PCR și 1.212.434 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 4.084 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.140 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.714 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 61 de persoane. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat.Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați.

Peste 68.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 68.007 persoane, dintre care 25.007 cu prima doză și 42.986 cu cea de-a doua doză, informează Digi24. Cu vaccinul produs de Pfizer au fost vaccinate 49.970 de persoane, cu moderna 4.343, cu AstraZeneca 2.686, iar cu Johnson&Johnson 11.008 persoane.

Până în prezent au fost vaccinate 4.404.555 persoane, cele mai multe cu Pfizer, respectiv 3.464.778 persoane, fiind administrate peste 8 milioane de doze.

Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi în ultimele 72 de ore, iar de la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârste între 16 şi 19 ani, a declarat sâmbătă șeful campaniei de imunizare contra Covid-19, Valeriu Gheorghiţă.

citește și...