125 de noi cazuri de COVID-19 pe teritoriul țării noastre

08.06.2020, 13:18
125 de noi cazuri de COVID-19 pe teritoriul țării noastre
125 de noi cazuri de COVID-19 pe teritoriul țării noastre

Alte 125 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul cazurilor de îmbolnăvire pe teritoriul țării noastre a ajuns la 20.604.

125 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 au fost raportate în ultiemele 24 de ore în țara noastră, bilanțul total al îmbolnăvirilor fiind, în acest moment, de 20.604.

Potrivit datelor publicate luni de Grupul de Comunicare Strategică, de la începutul pandemiei de coronavirus în România 14.826 de pacienți s-au vindecat.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 146 de pacienți.

Peste 500.000 de teste efectuate

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.113 de persoane. Alte 94.405 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 506.115 de teste pentu coronavirus.

Numărul de decese raportat luni la prânz este de 1334.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia, 114 au decedat, iar 28 au fost declarați vindecați, precizează Hotnews.

Starea de alertă s-ar putea prelungi

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că starea de alertă ar putea fi prelungită după data de 15 iunie.

Nelu Tătaru a explicat că, pentru luarea unei decizii, vor fi luate în calcul evoluția epidemiei de coronavirus și apariția unor noi focare.

“Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru.

citește și...