1.378 de noi cazuri de coronavirus în România și 50 de decese în ultima zi

07.08.2020, 14:29
1.378 de noi cazuri de coronavirus în România și 50 de decese în ultima zi
1.378 de noi cazuri de coronavirus în România și 50 de decese în ultima zi

Vineri, 7 august 2020, au fost raportate 1.378 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 pe teritoriul șțării noastre, în ultimele 24 de ore. Numărul de decese din ultima zi a fost de 50, un număr record zilnic, de la începutul pandemiei.

Alte 1.378 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 59.273.

Cele mai multe noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore au fost raportate în București, respectiv 199.

În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.801. Dintre acestea, 446 sunt internate la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.343.315 de teste. Dintre acestea 23.946 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, precizează Hotnews.

Pe teritoriul României, 6.076 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.031 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.210 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 170 de persoane.

De la începutul epidemiei, 29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Raed Arafat: ”Putem să ajungem la scenarii grele”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit, la Digi24, despre focarele de corobavirus din țară.

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv – carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane și avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea.

De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele și contacții lor direcți. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu știm și care transmit. Și atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulți care au fost infectați sau nu și pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localități, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a declarat el.

„Noi am luat, am carantinat unele localități, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localitățile respective, chiar și recent. Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a adăugat Raed Arafat.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a mai spus șeful departamentului pentru Situații de Urgență.

citește și...