Ziua cu cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus de la debutul pandemiei

21.05.2020, 09:22
Ziua cu cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus de la debutul pandemiei
Ziua cu cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus de la debutul pandemiei

Miercuri, 20 mai 2020, a fost ziua cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în lume. 106.000 de cazuri noi au fost înregistrare în 24 de ore.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că miercuri a fost ziua în care s-a înregistrat un record negativ în ceea ce privește cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19.

În data de 20 mai 2020 au fost raportate 106.000 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus la nivel mondial, cele mai multe de la debutul pandemiei, relatează Mediafax.

”Suntem foarte îngrijorați de creșterea numărului de cazuri în țările cu venituri mici și mijlocii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizxației Mondilae a Sănătății.

”Încă avem un drum lung de parcurs”, a adăugat acesta.

Aproape două treimi dintre cazuri au fost raportate în doar patru țări. Cele patru țări sunt: SUA, Rusia, Brazilia și Marea Britanie.

Peste 5 milioane de cazuri de COVID-19 la nivel mondial

În lume au fost raportate peste cinci milioane de cazuri de îmbolnăcire cu COVID-19. Aproximativ 330.000 de oameni au murit din cauza noului coronavirus.

Numărul persoanelor declarate vindecate după ce au fost testate pozitiv cu noul coronavirus a depășit 2 milioane.

Peste 17.000 de cazuri de infectare cu coronavirus în țara noastră

În România au fost confirmate, până acum, 17.387 de infecții cu coronavirus. În total, în România au murit 1.147 de persoane infectate cu coronavirus.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 198 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19, 10.356 au fost declarate vindecate și au fost externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.050 de persoane. Alte 30.645 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 332.487 de teste.

citește și...