Zanni de la ”Survivor România”, despre viața la orfelinat. ”Eram ca un animal”

Zanni a avut parte de o viață foarte grea în copilărie și adolescență. Acesta a vorbit despre ce a trăit la orfelinat.

Zannidache este concurent în echipa Faimoșilor de la show-ul de televiziune ”Survivor România”, de la Kanal D. Acesta are o poveste de viață impresionantă. A trăit în orfelinat.

Zanni a făcut dezvăluit despre perioada în care a tăit la orfelinat în cadrul unui interviu pentru revista Viva.

Zanni de la ”Survivor România”, despre viața la orfelinat. ”Eram neînțeles de toată lumea”

”Până la șase ani nu știam ce se întâmplă cu viața mea, eram ca un animal. Îmi amintesc că au venit la un moment dat cu un tort și nu înțelegeam de ce toată lumea cânta. Nu știam că este ziua mea, că o dată pe an se sărbătorește, nu știam ce înseamnă zi de naștere. Nu știam că sunt băiat, ne băgau la dușuri pe toți. A fost teribil. Când am mers în alt centru, oamenii de acolo au început să mă învețe diverse lucruri pe care nu le știam. Ei au văzut că eram ca un animal. Miroseam tot ce primeam”, a povestit Zanni.

Acesta a afirmat că, la orfelinat, nu știa niciodată dacă o să ia bătaie sau nu pentru ceva. ”Nu înțelegeam niciodată dacă o să iau sau nu bătaie pentru ceva. Nu știam cum sunt regulile cu mesele. Știam doar că îmi este foame și așteptam să ni se dea ceva de mâncare. Nu a fost greu sau ușor, pentru că nu știam altfel. Eram neînțeles de toată lumea. Eram bătuți de cei mai mari. Nu aveam libertatea să mă joc, nu aveam prieteni. Aici am stat de la 6 până la 14 ani, când m-au dat afară, ca pe un câine. Mi-au dat o geantă, să îmi pun câteva haine, și gata! De acolo am plecat la un alt centru, care te primea cu condiția să continui școala. Am fost la școală până m-au dat afară și de acolo, după doi, trei ani. Nici nu m-au anunțat. Mi-au spus să plec”, a adăugat el.

Zanni a vorbit și despre părinții săi: ”N-am făcut nimic să-mi cunosc părinții, n-am avut nici puterea, nici curiozitatea. Nu aș ști de unde să încep. Pe mama am văzut-o de două-trei ori când eram mic, mi-o amintesc. Am înțeles că ei nu au avut nicio emoție pentru mine, copilul lor. Nu cred că am fost dorit. Sunt momente când mă gândesc cum ar fi să mă caute părinții. Mi-ar plăcea”.