VIDEO / Paula Seling și-a amintit de perioada în care a participat la ”Dansez pentru tine”. ”Până atunci eram sigură că am grația unui sac de cartofi”
Cântăreața Paula Seling și-a amintit de perioada în care a participat la concursul ”Dansez pentru tine”, de la Pro TV. Ea a dat publicității și unul dintre dansurile pe care le-a executat alături de partenerul ei din concurs.
Paula Seling, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de pe scena muzicală din România, a participat la show-ul ”Dansez pentru tine”, de la Pro TV, în urmă cu zece ani. Vedeta și-a amintit de acea perioadă din viața ei și de antrenamentele grele pe care le-a făcut pentru a fi cât mai performantă în competiție.
”În urmă cu 10 ani aproape, am participat la concursul “Dansez pentru tine”. Până atunci eram sigură că am grația unui sac de cartofi. ? Ce vedeți aici este un dans obținut prin 8 ore de munca multă, zilnic. Ați făcut vreodată 8 ore de antrenament, pe zi? Eu aveam nevoie ca dansul să meargă de la sine, din instinct, fără să îl gândesc. Dacă ar fi trebuit să mă întreb ce urmează, în concurs, cu emoțiile uriașe, m-aș fi blocat și aș fi uitat tot. Avem, în noi, puteri nebănuite, avem forța să depășim condiția, obișnuința, defectele, lipsurile. Însă nimic nu se poate fără muncă. De mică am muncit câte patru, cinci ore zilnic, la pian. Intram într-o stare de liniște, de lumină, studiind, și îmi dădeam seama că lucrurile s-au întâmplat de la sine, era seară, iar partitura era învățată. Vreau neapărat să mulțumesc, pe această cale, vecinilor mei de la bloc care au ascultat aceleași pasaje de sute de ori. ??? Voi, dragilor, sunteți parte din realizarile mele. Munca și disciplina înnobilează, pregătesc ființa pentru frumusețea și încercările vieții”, a transmis Paula Seling.
Paula Seling și-a aniversat fratele
Zilele trecute, Paula Seling l-a aniversat pe fratele ei, Paul. Artista a transmis un mesaj emoționant despre acesta.
Vedeta a mărturisit că acesta i-a fost mereu alături, iar la începutul carierei sale o sfătuia chiar și cu ce să se îmbrace la emisiunile la care apărea.
”42 de ani a fost acolo, mereu. Chiar și când viața a fost nesuferită cu el, mi-a fost, tot mie, alături. A scris piese, mi-a facut coveruri de albume, m-a sfătuit cu ce să mă îmbrac în emisiuni, când abia pășeam pe scenă și habar nu aveam pe ce lume trăiesc, la începuturi și, cel mai important, m-a făcut să îmi doresc să fiu ca el pentru ca el e genialul din familie, face totul excelent, repede și ușor. Cine nu are un frate mai mare poate nu știe cum e sa simți că, la școală, cineva se uită să vadă dacă e totul ok, în pauze, dacă ar putea fi, cineva, rău cu mine, dacă râd sau dacă sunt prea puțin veselă. El e Paul. E fratele meu. Si de aproape 42 de ani veghează sa îmi fie bine. E artist, e arhitect, e muzician, e om bun si extrem de talentat în orice își propune sa facă. Azi e ziua lui. Nu a vrut cadou. A zis: ”te rog, de ziua mea, să îmi dai share albumului, pe pagina ”aia mare””… La mulți ani, Paul . I love u. Always. Sis”, a scris Paula Seling în mediul online.